Actorie sau magie Drumul spre tine insuti

Contrarierea e una dintre uneltele folosite pentru a ne urni din albia obișnuinței. În proximitatea acesteia se află alte instrumente ca, bunăoară, uimirea, revelația, iluminarea, folosite toate laolaltă în retortele vrăjite din atelierul zamfirian, unde imposibilul însuși se transformă în treaptă a fericiților pentru care limitele devin, de la un punct încolo, un privilegiu, iar clișeele – șanse de a accede la o realitate superioară: „Prietene care dai târcoale atelierului nostru de gândire şi experimentare, vrei să te pierzi ca să te poţi regăsi, precum aurul strecurat din miriadele de fire ale unui nisip mişcător? Pierde-te!”. Odată cu rătăcirea sau pelerinajul inițiatic prin universul care începi să devii tu pentru tine însuți începe ceva cu totul neașteptat, ceva… unic, iremediabil, neobișnuit, care include și arta de a te „adăpa din energiile subtile”, precum și… Florin Zamfirescu – un amfitrion desăvârșit, de altfel, după cum se vede și se simte și în această carte – ne face să credem până în rărunchii rărunchilor că imposibilul e o ușă mare, deschisă vraiște. În ce fel anume? Ne ia de mână cu o enormă blândețe, ne însoțește în liniște, ne vorbește despre cele patru ramuri ale iubirii, citite în absolut de vechii greci – έρως (eros), φιλία (philia), στοργή (storge) și αγάπη (agape) – și ne ghidează cu o pricepere șiret-perspicace printr-un univers care devine din ce în ce mai fascinant pe măsură ce-l creează magul care ne conduce ținându-ne, în continuare, de mână, și arătându-ne că totul, în definitiv, se află în noi înșine și, în chip firesc, se impune imperios efortul de a ne întoarce privirile spre forurile lăuntrice, pentru a ajunge la centrul de aur al labirintului dintre coaste, unde vom găsi totul, inclusiv iubirea, sănătatea, bunăstarea, harul, bogăția, belșugul și succesul, adică viața redusă la esență, care se poate – vorba poetului Nichita Stănescu – o foarte singură dată. / Aura Christi