Imagine coperta I: Chiciură în Trascău, fotografie de Tiberiu Grecu (detaliu), 2018 Pe un fond madrigalesc își descîntă (ca să nu spun că-și răsfață, cum, în realitate, face) Viorel Bucur nostalgiile care năpădesc peste o erotică imnică în fond, melancolică în expresie. Îi rezultă astfel, în aceste (ab)surdele zilei, o suită de madrigaluri-elegie sau de elegii-madrigal. O senzualitate ținută sub control (al autoironiei mai ales) țîșnește totuși cu spontaneitate, dînd în idealizări florale ale iubitei („de cînd ți-ai schimbat rochia/ cu petalele nalbei?/ oare nu-ți era de-ajuns floarea cireșului?”), dar ținînd mereu astfel de entuziasme ale memoriei senzuale și sentimentale în proximitatea unei cenzuri dramatice. Mai degrabă din pragul retrospecției decît din cel al acțiunii adoratorii, poemele sale vibrează totuși de prezența iubitei, după cum vibrează, simultan, și de prezența primejdiei. Galanterii amenințate, dar încă animate, profesează Viorel Bucur, cu nonșalanța garantată de umorul de sine și asigurată deopotrivă contra emfazei și prețiozității. (Al. Cistelecan)