Androidul romantic (poezii)

Pe Silvan Stâncel l-am cunoscut, întâi, pe rol de trubadur inspirat care punea pe muzică poemele altora. Mai târziu, mi-a arătat propriile sale poeme scrise parcă pentru a nu putea fi niciodată cântate. În poemele lui Silvan Stâncel, cuvintele sunt ca niște picături de ploaie pe timp de arșiță, ele cad cumva lent și rar. Există un fel de tentație a haiku-ului în demersul său poetic, dar și una de caligraf. După lectura poemelor sale, ai impresia că multe versuri lipsesc, de fapt, de parcă s-ar fi topit înainte ca priviri prea avide să ajungă să le scormonească. Ca niște nervuri fine, poemele sale intrigă și te întrebi dacă sunt mai importante în ele părțile care au rămas sau cele care lipsesc. Androidul romantic este un volum scris mai mult din elipse și eclipse, de unde și senzația că poetul și-a asumat pariul de a obține maximum de efecte cu minimum de mijloace. (MATEI VIȘNIEC)

Androidul romantic este, în fond, o metaforă a condiției creatorului tânăr de azi, „prins” (dar nu strivit) între două tentații acaparatoare, cu care trebuie să „jongleze” atât de bine, încât să își salveze sufletul, mintea și, nu în cele din urmă, arta. Silvan Stâncel reușește, în paginile de față, să ne convingă că, pe lângă multele promisiuni care vor rămâne doar atât, în poezia tânără actuală există și promisiuni care devin certitudini. (RĂZVAN VONCU)

(Artificial Intelligence, ChatGPT, Internet, Tinder, TikTok, rate, război, într-un cuvânt, viață.) Dacă ți-au atras atenția cuvintele acestea, înseamnă că suntem contemporani. Tu cu problemele tale zilnice, eu cu ale mele. Dimineața te trezești devreme, seara ești prea obosit. Nu prea mai ai timp să citești cărți. Mai ales poezie. Mai ales un volum nou apărut. Și totuși, sunt atâtea convenții de subminat... Ai vrea să vezi absurdul din spatele lor? Te-ai săturat de intertextualitate, de rețeaua de semnificații actuale, de ironie? Poate mă răsfoiești într-o librărie. Singur. A citi nu e un furt, însă a pleca cu o carte fără să o plătești e altceva... Poate te-ai întâlnit cu mine accidental. Nu-mi poți spune nimic.Și e mai bine așa. Într-o zi, vei auzi și cântecele mele. Într-o altă zi, vom pleca, iar faptul că mi-ai acordat câteva clipe din timpul tău este cel mai frumos lucru care se putea întâmpla în această viață. (SILVAN TH. STÂNCEL)

SILVAN THEODOR STÂNCEL s-a născut în 2 iulie 1978, la Alba Iulia. Este licențiat al Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A fost secretar literar la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din orașul natal. În prezent, este manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și cadru didactic universitar la catedra de limbă germană a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În 2015, a publicat volumul de poezii Incredibil. Iubesc, tradus în spaniolă, germană, engleză și rusă. Texte din acest volum s-au regăsit într-un spectacol de muzică flamenco al companiei franco-spaniole Association Andalouse Alhambra, prezentat publicului în cadrul Festivalului Andalou Avignon de France. Coordonează publicațiile Verbum, Povești de noapte bună, Viața Bibliotecii ale Bibliotecii „Lucian Blaga”. În 2016, a obținut Premiul pentru debut al revistei Discobolul și al Filialei Alba–Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru primul său volum de versuri, iar în 2018, Premiul Concursului Internațional de Poezie „Femeie fermecătoare” desfășurat la Belgrad. Este cantautor, membru UCMR-ADA și CREDIDAM. A compus și a lansat două albume de muzică: Blondă sau Brunetă, 2013 (muzica și versurile: Silvan Stâncel) și Dacă inimile toate…, 2022 (muzica: Silvan Stâncel, versurile: Matei Vișniec), având un repertoriu propriu format din peste 150 de cântece.