Kiki, în vârstă de doisprezece ani și vrăjitoare numai pe jumătate,nu se teme de nimic pe lumea asta. Așadar, pe măsură ce se apropie ziua ei de naștere,abia așteaptă să respecte tradiția conform căreia trebuie să aleagă o localitate în care să stea timp de un an.

Debordând de încredere, Kiki zboară până la Koriko,un orășel de pe malul mării,convinsă că, grație puterilor ei, va reuși să-i facă fericiți pe toți cei de acolo.

Totuși,încrederea localnicilor nu e așa ușor de câștigat. Împreună cu loiala ei pisică neagră,Jiji, plină de vorbe de duh, Kiki leagă noi prietenii, înțelegând în cele din urmă că magia poate fi găsită și în cele mai banale locuri.

„Ai ghicit: nici Kiki, despre care vorbea toată suflarea orășelului, nu era o fetiță obișnuită. La urma urmei, un ghemotoc de puștoaică ce făcea să răsune clopoțeii din vârfurile copacilor falnici din orășel nu putea fi decât un personaj special.

Dar dacă trăgeai puțin cu ochiul la casa lui Kiki, înțelegeai. Pe stâlpul din fața casei care dădea spre stradă era atârnată o plăcuță de lemn pe care scria Avem leacuri pentru strănut. Grădina era toată numai straturi îngrijite de felurite ierburi medicinale ciudate.

Când ajungeai lângă ceaunul uriaș din cupru ce bolborosea pe plită, mirosul îți muta nările.

Din bucătărie puteai vedea pereții camerei de zi, pe care nu atârnau,ca în orice casă obișnuită, tablouri sau fotografii, ci două mături, puse una lângă alta – una mare, una mică –, făcute din crengi de copac.”