Sentimentul religios la romani. Sec. XVII–XX. O privire istorica

Cartea este o cercetare temeinică cu tendințe exhaustive și a cărei investigație acoperă veacuri de istorie românească: perioadele secolelor XVII-XX, cele mai frământate din punct de vedere al subiectului ales, urmate în desfășurarea lor cronologică, asigurând astfel studiului o privire comparativă, precum și posibilitatea de a constata revirimentul sau numai declinul temporar al deprinderilor de pietate, în funcție de vicisitudinile veacurilor din spațiul românesc. Doru Radosav a scris o carte mare, senină și liniștită, din perspectiva cercetătorului savant care nu uită să dovedească orice afirmație, cât de neînsemnată ar părea ea, care nu s-a înnămolit în aburii confesionalismului agresiv și, ceea ce se poate încă o dată lesne observa, este cât de apropiate sunt cele două confesiuni creștine: cea ortodoxă și cea greco-catolică. (Nae Antonescu)

Discursul istoriografic privind sentimentul religios este articulat de câteva repere problematice: cunoaşterea adevărurilor creştine (nivelul de instrucție religioasă al individului şi al societății), practicile sacramentale şi devoțiunea individuală (rugăciune, botez, cununie, împărtăşanie), devoțiunea colectivă (participarea la liturghie, cultul sfinților, cultul icoanelor, pelerinajele etc.). Toate acestea pot aproxima gradul şi intensitatea trăirii religioase a individului şi comunității. Întrucât sentimentul religios este expresia duratei lungi în istorie, reconstituirea lui este relevantă doar dacă se apelează la un segment cronologic, derulat pe mai multe secole. În cercetarea de față, această reconstituire porneşte din secolul XVII şi se încheie în prima jumătate a secolului XX, mai exact în 1935, anul minunii de la Maglavit. Lucrarea nu are decât pretențiile unei tentative de abordare a unui asemenea subiect de istorie, oricând aşezat pe un „nisip mişcător”, iar încercarea doreşte să delimiteze o anumită perspectivă de analiză, o lectură „religioasă” a istoriei, care îşi mărturiseşte de la bun început atât carențele documentare, cât şi inevitabilele scăpări şi inabilități interpretative. În întregul ei, cartea este doar un punct de vedere, asumat şi în consecințele sale, supuse, precum toate care sunt, atotputerniciei judecății lui Dumnezeu. (Doru Radosav)