Pachet secretele trecutului + Eu sunt 70072

Darul Croitoresei și Secretul Ciocârliei te poartă înapoi în anul 1940 urmând drumul amintirilor, al poveștilor care se transmit de la o generație la alta. Nu este un drum simplu, ci unul presărat cu secrete, iubiri pierdute și prietenii uitate, însă, pe măsură ce trecutul prinde viață, ești cucerit de curajul și loialitatea personajelor care au trecut prin acea perioadă întunecată.

DESCRIEREA CĂRȚILOR

Despre Darul croitoresei:

„O lectură minunată care te pune pe gânduri și explorează teme precum trauma, prietenia, curajul, dragostea și moartea. ” —Best Book Forward

Paris, 1940. Într-un oraș ocupat de naziști, trei tinere croitorese luptă pentru a supraviețui. Viețile lor sunt întrețesute cu secrete periculoase. Deși războiul o înfricoșează, Mireille luptă în cadrul Mișcării de Rezistență, Claire este sedusă de un ofițer german, iar Vivienne își asumă o misiune atât de periculoasă, încât nu poate destăinui nimănui adevărul.

Două generații mai târziu, Harriet, nepoata de origine engleză a lui Claire, vine la Paris, disperată să ştie mai multe despre rădăcinile ei și să afle răspunsuri la întrebările sale despre trecut. Destinul îi poartă pașii tocmai către clădirea veche de pe Rue Cardinale, unde, cândva, bunica ei lucrase, iar Harriet începe să descoasă fir cu fir istoria familiei sale.

Astfel, tânăra descoperă o poveste neașteptată, mai sumbră și mai dureroasă decât și-ar fi putut imagina vreodată.

Despre Secretul ciocârliei:

„O poveste pe care nu o poți lăsa din mână pe măsură ce vieți și generații sunt împletite într-o țesătură minunată.” —The People’s Friend

Secretul Ciocârliei

Scoția, Lacul Ewe, 1940. În ciuda războiului, diferențele sociale sunt încă puternice în micul sat de munte de pe malul Lacului Ewe și amenință să îi despartă pe doi tineri îndrăgostiți, Flora, fiica îngrijitorului domeniului de vânătoare, și Alec, fiul moșierului, cel mai puternic om din regiune.

Însă, când Marina Regală stabilește în sat o bază militară pentru convoaiele arctice, viața în această comunitate extrem de strânsă se schimbă pentru totdeauna. Tensiunile dintre cele două familii cresc, iar, pentru Flora și Alec, orice șansă la iubire și fericire pare sortită să piară printre valurile înghețate ale Lacului Ewe.

Câteva decenii mai târziu, fiica Florei, cântăreața Lexie Gordon, este forțată să se întoarcă în sat, în cabana în care își petrecuse copilăriaPe măsură ce reconstruiește bucată cu bucată povestea părinților ei, trecutul îi dezvăluie sacrificiile devastatoare pe care generațiile anterioare le făcuseră în numele său.

Va reuși ea să ierte trecutul, să plângă după tot ceea ce a fost pierdut și să-și găsească, în sfârșit, propriul loc în lume? 

Eu sunt 70072

Am supraviețuit pentru a-mi spune povestea

 „De la ultima noastră întâlnire îmi amintesc ochii ei. Mă privește cu dragoste, cu disperare. Îmi ține capul în mâini, mă privește drept în ochi și mă sărută. Sunt fata ei, inima ei, dragostea ei. Nu uit cuvintele pe care mi le-a spus. Mi le repet zile întregi după plecarea ei. Amintește-ți cum te cheamă și de unde vii. Mă cheamă Luda Boczarowa, am cinci ani și sunt din Belarus.”

Lidia Maksymowicz a fost, atât cât destinul i-a îngăduit, Luda Boczarowa, o fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită și îngrijită de părinți și bunici. Apoi, înainte de a împlini 3 ani, a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072. Timp de peste 15 luni, micuța Luda a îndurat frigul, foamea, singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul Morții, Josef Mengele.

Totuși, în ciuda ororii, a supraviețuit pentru a-și spune povestea și pentru a-și căuta mama transferată în alt lagăr înainte de eliberare. Acum, povestea sa despre suferință și speranță a devenit o carte-avertisment care încearcă să exprime drama de dincolo de cuvinte a unui copil pus față în față cu moartea și cruzimea. 

Tatuajul sărutat de Papa Francisc

Numărul tatuat pe brațul Lidiei Maksymowicz a atras atenția lumii întregi atunci când Papa Francisc a ales să-l sărute în mod simbolic în mijlocul Pieței San Damaso.  

„A fost un simplu gest de reconciliere, pentru ca memoria trecutului să fie păstrată vie, să putem învăța din paginile negre ale istoriei, să nu se mai repete, să nu mai facem niciodată aceste greșeli.” – Papa Francisc

Mesaj din partea Lidiei Maksymowicz:

Birkenau nu moare niciodată. Birkenau este o parte imposibil de șters din cei care au trecut pe acolo. Este un monstru care continuă să se facă auzit, să vorbească despre experiențele sale imposibil de descris.

Nu e deloc ușor să înfrunți toate acestea. Este misiunea vieții mele. Grea și indispensabilă, în același timp. O fac pentru minte, desigur. Dar o fac și pentru toți ceilalți, pentru prietenii mei, pentru cunoștințe, pentru cei pe care nu-i cunosc dar sunt partea din familia mea de oameni. Vreau să fiu clară, să spun răspicat ceea ce cred: întunericul lagărelor nu este arhivat într-o dată pentru totdeauna. Ura alimentată de locurile acelea este mereu la pândă, poate reapărea oricând. De aceea trebuie să fim vigilenți, să nu uităm, în primul rând, să povestim a ceea ce a fost.