Zilele de sticlă

Este naivă, dar privirea ei piezișă observă lucruri pe care ceilalți le ignoră. Este vulnerabilă, dar rezistă ferocității vremii sale. Este un personaj literar magnific. Vocea Redentei va dăinui mult timp după ce veți fi parcurs ultima pagină.

Redenta s-a născut la Castrocaro în ziua asasinării lui Matteotti. În sat se zvonește că ar fi blestemată cu ghinion și că nu va apuca nici măcar sărbătoarea Sfântului Rocco. Și totuși, în prag de sărbătoare, ea este încă în viață, în timp ce Matteotti este mort. Așa începe cu adevărat fascismul – și, odată cu el, povestea Redentei, a familiei și a semenilor săi. Este o lume a violenței radicale – Ventennio (cei douăzeci de ani de fascism), războiul, dominația masculină – și totuși, una plină de nădejde.

Chiar și atunci când Bruno, iubitul din copilărie al Redentei, care îi promisese că o să o ia de nevastă în ciuda „piciorului ei strâmbat” de poliomielită, dispare fără motiv, ea nu încetează să îl aștepte. Iar când demnitarul fascist Vetro o alege ca soție, sadismul pe care i-l impune nu reușește să stingă în ea instinctul de salvare a celorlalți, înainte de ea însăși. Viața Redentei se intersectează cu cea a lui Iris, partizană în banda legendarului comandant Diaz. Dar în ochiul de sticlă al lui Vetro, șchioapa și iscoada, mireasa și luptătoarea sunt, până la urmă, aceeași femeie, fracturată de același veac.

Intens și curajos, Zilele de sticlă este romanul fragilității umane și al speranței îndârjite în fața urgiei istoriei.

„Am fost literalmente șocată de această carte (în care, evident, foarte puține lucruri merg așa cum mă așteptam). Mi-a atins sufletul și mi-a umplut ochii de lacrimi. Emoțional, îmi voi reveni peste câțiva ani 😭. Nicoletta Verna, așteaptă factura psihologului meu!” - Chiara

„Personaje tridimensionale și tradiții romagnole pe care autoarea le descrie extrem de frumos. Istoria Italiei se împletește cu povestea protagoniștilor și dă naștere unei narațiuni care m-a ținut captivată de carte până la final” - Andreea

„Nu este ușor să îți găsești cuvintele după ce ai citit Zilele de sticlă. Nicoletta Verna ne oferă un roman feroce și delicat, dur precum timpul în care este plasat și fragil precum sufletele celor două protagoniste, Redenta și Iris.” - Elisa

Știu de ce cântă pasărea din colivie

🐦 Publicată în 1969. Primul volum dintr-o serie autobiografică de șapte cărți, Știu de ce cântă pasărea din colivie a fost nominalizată la National Book Award în 1970 și a rămas în print neîntrerupt până astăzi.

🐦 Tradusă în 17 limbi. Citită de milioane de oameni pe toate continentele, cartea a devenit unul dintre cele mai recunoscute texte autobiografice din literatura mondială.

🐦 Interzisă de aproape 40 de ori. Scoasă din biblioteci și din săli de clasă de grupuri care considerau că adevărul din ea e prea incomod. De fiecare dată, a supraviețuit.

🐦 Predată în licee și universități americane de peste 50 de ani. James Baldwin a scris despre ea că „îl eliberează pe cititor în viață". Generații întregi de cititori au spus același lucru în propriile lor cuvinte.

🐦 Prima ediție în limba română. Tradusă de Justina Bandol, apărută la Bookzone în 2026.

Există un moment din această carte la care mă întorc din nou și din nou.

Maya și-a pierdut vocea. Nu metaforic, a ales să tacă, după ceva ce nu putea numi și nu putea spune nimănui. Și apoi apare o femeie care nu încearcă să o salveze sau să o consoleze. Pur și simplu îi citește cu glas tare o pagină dintr-o carte și îi spune că nu va iubi niciodată poezia până nu o aude din propria ei gură. Apoi, vocea ei se întoarce prin cuvintele altora: prin cărți, prin poezie citită cu voce tare, prin frumusețea unui rând spus bine. Și din acel loc, din întâlnirea dintre o fetiță care tăcuse și cuvintele care o așteptau, s-a născut una dintre cele mai importante autobiografii scrise vreodată.

În 1969, Maya Angelou a publicat prima carte dintr-o serie de șapte volume autobiografice. Nu știa că scrie una dintre cele mai importante cărți ale secolului XX, știa doar cum arată copilăria într-un orășel din Sudul segregat al Americii, cum se simte să crești convinsă că nu aparții nicăieri și că demnitatea nu e un dar, ci o decizie pe care o iei în fiecare dimineață. Și că propria ta voce, în propria ta limbă, e singurul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni, dacă nu-l dai tu.

Știu de ce cântă pasărea din colivie a fost nominalizată la National Book Award în 1970, a intrat în curricula școlară americană și a rămas acolo mai bine de cincizeci de ani. A fost tradusă în șaptesprezece limbi. A fost interzisă și scoasă din biblioteci de aproape patruzeci de ori, de fiecare dată de grupuri care considerau că adevărul din ea e prea incomod. 

Dar cartea a supraviețuit, ca să ne arate ce înseamnă să cauți locul în care aparții, să îți recuperezi vocea după ce ai tăcut și să înțelegi că demnitatea nu ți se acordă – ți-o construiești singur, din întâlnirea cu cuvintele care te așteaptă.

Exact cum a construit-o Maya Angelou. Exact cum a construit această carte.

Există din 1969. A fost tradusă în șaptesprezece limbi. Nu a apărut niciodată în română, până acum, în traducerea Justinei Bandol, la Bookzone.

Recenzii

„Știu de ce cântă pasărea din colivie îl eliberează pe cititor în viață, pur și simplu pentru că Maya Angelou își înfruntă propria viață cu o minune atât de emoționantă, cu o demnitate atât de luminoasă. Nu am cuvinte pentru această realizare." - James Baldwin — scriitor american

„O lucrare elaborată cu grijă, simultan hilară și tragică." - The New York Times

„Știu de ce cântă pasărea din colivie a devenit talismanul meu. Eram fata care fusese violată la nouă ani și care refuzase să spună ce se întâmplase. Înțelegeam de ce Maya Angelou nu vorbise ani de zile. Rezonam cu fiecare cuvânt al ei." - Oprah Winfrey 

„O lucrare prezentă în conversațiile despre mișcarea #MeToo, autocompasiune și întrebarea cum stai în picioare la capătul unui deceniu tumultuos și privești înainte cu speranță." - Smithsonian Magazine

“Cartea asta a stat în casa mea de aproape 10 ani, și, de mai mult timp decât îmi place să recunosc, nu am mai citit de plăcere, mereu cu școala de vară sau lecturile obligatorii care îmi stăteau în cale. Odată cu trecerea tristă a Mayei Angelou, mi-am amintit de cartea asta și am decis să o citesc în sfârșit.

Uau. Am experimentat direct cât de puternice sunt cuvintele Mayei. Chiar dacă sunt un bărbat asiatic de 23 de ani, m-am simțit atât de conectat la poveștile ei și, uneori, m-am trezit strigând literalmente la unele dintre indignările și prejudecățile cu care s-a confruntat. Adesea citeam pasaje de mai multe ori pentru a înțelege sensul mai profund a ceea ce scria, și când în sfârșit simțeam că am înțeles, asta făcea cartea cu atât mai bogată. Maya mi-a readus magia literaturii și pentru asta îi mulțumesc.” - Reddit Review

Inclusă în lista celor mai influente 100 de cărți scrise în engleză de după 1923. Cartea care „a creat noi căi literare pentru autobiografia americană". - Times Magazine – Lista 100 Best Books