Centrul vieții

„Conflictele, crizele economice, nedreptatea, catastrofele, presiunea rețelelor sociale și apariția inteligenței artificiale pot crea impresia că lumea își pierde temeliile. În fața lor, întrebarea credinței devine inevitabilă: cum mai poate omul să creadă atunci când realitatea pare să contrazică bunătatea și purtarea de grijă ale lui Dumnezeu?” – Părintele Cristian Galeriu

O carte a timpurilor noastre, pentru omul risipit între griji și ecrane, care tânjește să-și adune din nou inima în jurul lui Dumnezeu.

Trăim conectați permanent și suntem tot mai singuri. Avem de toate, dar inima rămâne flămândă. Alergăm după încă ceva, mai nou și mai bun, și uităm să ne mai întrebăm încotro. Părintele Cristian Galeriu ne oprește din această goană și, cu înțelepciunea moștenită de la bunicul său, părintele Constantin Galeriu, ne arată drumul înapoi spre o viață cu sens.

Cartea de față te ajută să deosebești grija de îngrijorare, să te rogi simplu și să ierți din inimă, dar și să descoperi cum se trăiește credința acasă, cum se trece prin încercări cu inima întreagă și cum iubirea merge mai departe chiar și dincolo de moarte. La final, îți lasă în suflet nădejdea, forma creștină a curajului, și liniștea de a ști că Dumnezeu îți poartă de grijă.

„Pe Părintele Galeriu l-am ascultat când aveam vreo 14 ani, la o conferință în Timișoara, și nu am văzut un om, am văzut un sfânt cu o inteligență ascuțită. M-au marcat imaginea lui, cuvântul lui și privirea care îmbrățișa toată sala. Mă bucur că nepotul Părintelui Galeriu, Părintele Cristian Galeriue un om cu har și cu așa o iubire de oameni.” – Corina

„Raiul îl găsim și în darul pe care îl primim de la celălalt. Zidește în ambele sensuri: și pe cel ce oferă, și pe cel ce primește. Mulțumesc pentru învățături, Părinte Cristian Galeriu.” – Maria

„Parcă sunt transmise din veșnicie aceste vorbe ziditoare! Ajung drept la inimă și o întorc spre Cer. Domnul să vă dea sănătate și ani mulți, ca să ne mai dăruiți asemenea cuvinte!” - Irina

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Între sfinții nevoitori ai vremurilor noastre, Cuviosul Paisie Aghioritul ni se arată ca un luceafăr deasupra Muntelui Sfânt – monah de-a pururi rugător, vas ales al harului dumnezeiesc și povățuitor blând al mulțimilor însetate de Dumnezeu.

Dar ce evlavie sălășluia în acest monah, de se apropiau păsările cerului fără frică, iar fiarele câmpului veneau la el ca la un al doilea Adam? Ce taină purta trupul acela istovit de post și de priveghere, de simțeau toți în preajma lui pacea din Ceruri? Ce rugăciune ardea în el noaptea, de se umplea chilia de o lumină mai strălucitoare decât soarele, iar el abia cuteza să respire, de teamă să nu risipească ce i se dăruise?

Sfântul Paisie vindeca bolnavi fără să-i atingă, răspundea la întrebări înainte să fie rostite, vorbea cu oameni în limbi pe care nu le știa și se afla, în același timp, în chilia sa și la căpătâiul celor suferinzi din lume. Se lupta cu diavolii în fiecare noapte și îi biruia – nu prin puterea sa, ci prin Cel ce sălășluia întru el. Această carte este o fereastră deschisă spre sufletul unuia dintre cei mai îndrăgiți sfinți – o comoară de învățături înțelepte și mărturii cutremurătoare, culese spre uimirea și mângâierea celui ce o va citi.

„Fiul meu nu mai vorbea cu mine de doi ani. Am început să dorm cu icoana Sfântului Paisie sub pernă. Peste o săptămână m-a sunat. Plângea. Eu plângeam. Ne-am regăsit." - Elena, 52 ani

 „Medicii îmi spuseseră că nu mai pot face nimic. Am început să mă rog la Sfântul Paisie, așa cu îmi recomandase duhovnicul. La următorul control, doctorul m-a privit lung și mi-a spus: <<Nu știu ce ați făcut, dar continuați.>>" - Gheorghe, 61 ani

„Mă simțeam epuizată, golită pe dinăuntru. Am deschis cartea la o pagină la întâmplare și primul rând m-a oprit în loc — părea scris special pentru mine. De atunci, citesc în fiecare seară câteva pagini din carte și dorm liniștită." – Maria, 48 ani