Avansând prin bifurcaţii şi rupturi, gândirea lui Foucault îşi reînnoieşte fără încetare metodele (arheologie, genealogie) şi conceptele (episteme, dispozitive, problematizări). Sub această linie întreruptă se poate citi unitatea, nu a unui sistem, ci a unei preocupări: articularea dintre analiza „pozitivă” a normelor istorice şi reperarea crizelor acestora; despărţirea de orice referinţă a subiectului constituant, dar şi reinstalarea unui interstiţiu al „sinelui”, în care devine posibilă o altfel de gândire. Această carte propune studiul a două momente precise ale operei: descrierea, în Istoria nebuniei, a naşterii ospiciului; examenul „subiectivării” la vechii greci, în Practicarea plăcerilor. Este vizibilă intervenirea unei noi figuri a criticii: critica fără aplomb care, în loc să apeleze la raţiune şi principii, permite falii singulare, deschise în jocul cunoaşterii şi al puterii. Prin această poziţie expusă şi precară, din care fiecare carte îşi extrage puterea proprie de intervenţie, „morala disconfortului”, gândirea lui Foucault este şi o politică a incertitudinii. Doctor în filosofie, Mathieu Potte-Boneville este profesor la liceul Jean Jaurès (Montreuil-sous-Bois) şi membru al colectivului de redacţie de la revista Vacarme.