Intalnirea cu Hristos

Aceasta carte s-a nascut din dorinta simpla, naturala, de a intelege iertarea ca pe un act profund, fiziologic, eliberator. Cand suntem pregatiti sa iertam in fiecare moment al zilei, atunci suntem gata sa-L primim pe Hristos, cu portile deschise, in sufletul nostru.

Si nu este vorba de acel Hristos supralumesc, intangibil, aproape ireal, ci de acel Hristos omniprezent, gasit pe fiecare chip de om pe care-l intalnim intr-o zi obisnuita.

Iertarea nu este numai un cuvant, un concept, ea este o forma de energie purificatoare, tamaduitoare, care curata corpul nostru si il elibereaza de stringuri, de legaturile care ne tin incatusati de lipsurile, fricile, neiertarile inaintasilor nostri.

Fragment din cartea "Intalnirea cu Hristos" de Gabriel Socaciu:

"De aceea, orice fiinta trebuie sa invete, inainte de toate, generozitatea. Iertarea este un profund act de altruism, de oferire. Iertam cu adevarat doar atunci cand stim a oferi. Asta ne-a invatat Hristos – actul smereniei profunde prin oferire. Oferirea propriei vieti, punerea corpului pe stalpul crucificarii intr-un profund si ilogic, pentru minte, act al daruirii, al sacrificiului.

Exista o puternica legatura intre incapacitatea de a darui si lipsa increderii in sine. Aceasta poate imbraca multe forme, de la nemultumire si neacceptare fata de propria persoana, pana la autoflagelare prin sentimente de frustrare, vinovatie, rusine, lipsa de stima si o profunda neincredere.

Aceasta neincredere in propria fiinta sta la baza celei mai mari neiertari a sinelui. Atunci cand nu exista credinta in propria forta interioara, in capacitatea de a simti, de a ierta, de a iubi, atunci sunt diminuate cel mai mult sansele de vindecare. Necredinta in propriile forte ale sinelui este insasi necredinta in Dumnezeu, Cel revarsat in fiecare fiinta vie.

Inceputul credintei trebuie sa porneasca de la ideea si convingerea profunda ca Dumnezeu se afla acum, pretutindeni, mereu, in viata organelor, a pielii, a oaselor, in miscarea sangelui si a limfei, in energia eterica ce trezeste prin cuvant corpul fizic, dandu-i viata si insufletindu-l cusuflare (duh sfant).

Vinovatia, rusinea, sentimentul ca nu merit, ca nu sunt bun de nimic, ca tot ceea ce fac este inutil ingusteaza capacitatea omului de a primi aceasta forma de energie inalta. Aceste stari si sentimente cu vibratie joasa intaresc necredinta si adancesc ruptura dintre om si Dumnezeu, intre planul inferior, trecator, si cel superior, vesnic, nepieritor.

Asadar, prima conditie a redobandirii sau a pastrarii sanatatii inseamna refacerea relatiei inferior-superior prin supunere, smerenie si credinta, pana la aparitia acelui sentiment profund de liniste sufleteasca de “a fi acasa”. Te supui atunci, cu blandete, cu bucurie, acestei lumi divine ce te imbratiseaza cu bogatia linistii ei.

Acest sentiment profund, de “ajungere acasa”, este primul pas in insanatosirea sufletului. De acolo se vede mult mai clar cararea spre credinta adevarata, cea a trairii in simtire a lui Dumnezeu, in fiecare gest, actiune, sentiment, gand, cuvant."