Cu aceste remarcabile proze de debut, Simona Gosu nu datoreaza nimic traditiei literare de la noi. Subiectele ei sint pe cit de actuale, pe atit de inedite, subsumate temei vulnerabilitatii fara sa faca vreo concesie asteptarilor sau sensibilitatii cititorilor: familii monoparentale depasite de situatie, maternitate nedorita sau frici neintelese, copii lasati la cheremul instinctelor sau al hazardului... Dramatismul situatiilor fiind egalat doar de finetea cu care se desfasoara, caci sint mult calm in asteptarea cruzimii si multa subtilitate in preajma raului. Cit despre limbaj, rareori cineva a reusit sa -taie- atit de adinc, lasind urme atit de putin vizibile. Uimire, placere si admiratie - asta am simtit citind, recitind si povestind si altora aceste povestiri, printre cele mai bune scrise la noi in ultimii ani. Un debut memorabil, care - cred - va marca proza scurta romaneasca. - Marius Chivu