Dialoguri hiramice: Urcand scara melcata

Dintotdeauna si pretutindeni, dialogul viu si autentic dintre Maestru si Discipolul sau a constituit tesatura misterioasa si invizibila prin care s-a transmis fiorul predaniei. Dialogul insumeaza intrebarea si raspunsul si astfel se naste, din acest joc, unitatea cunoasterii de Sine. Ucenicul ascultator, cel care intreaba – uneori din pura curiozitate, alteori cu siretenie, dar, de cele mai multe ori, cu o nedisimulata ignoranta a celor spirituale – se afla la unul din capetele invatarii, in timp ce la celalalt, sta Maestrul – cel care stie si e investit sa infaptuiasca revelatia cu masura, cumpatare si iubire fraterna.

Mai apoi, la treapta urmatoare, aspirantul va trebui sa plece intr-o calatorie pentru a vedea la propriu ceea ce initial nu credea ca este posibil; la terminarea acestui periplu, initiatul gaseste, asadar, Lumina cea mare din sufletul sau si ajunge astfel in Camera de mijloc – Centrul cercului si al Labirintului, deopotriva. In fine, dupa ce va fi adunat ce-i risipit, aspirantul devenit Maestru va trebui, la randu-i, sa daruiasca Lumina, adica sa-si asume cu deplina si de neclintit convingere sacrificiul suprem, caci el va fi inteles fiintial ca este nu doar sacrificatorul, ci si sacrificatul, in egala masura, – piatra slefuita constienta de sine, sortita sa-si gaseasca singura locul in zidaria Templului ideal al Umanitatii.

Maestrul Z