Sunt sociolog. Adică un om care încearcă să înțeleagă lumea, uneori chiar și când lumea nu vrea să fie înțeleasă. Sunt și rom, crescut într-o familie în care demnitatea nu era un cuvânt din cărți, ci un mod de a merge mai departe, zi după zi. Tata n-a citit niciodată despre reziliență, dar o trăia. Mama n-a ținut conferințe despre incluziune, dar o practica, cu fiecare mână-ntinsă celor din jur. De la ei am învățat că oamenii nu sunt statistici, ci povești. Că trecutul nu e doar ce s-a întâmplat, ci și ce alegem să ne amintim. Și că tăcerea poate fi la fel de apăsătoare ca o minciună.

Cartea aceasta nu e o demonstrație, ci o invitație. Nu pretind că am răspunsuri, dar sper să stârnesc acel dubito — îndoiala sănătoasă care ne face să privim dincolo de aparențe, să ne întrebăm de ce, cum și ce am putea face altfel. Pentru mine, dubito nu e un exercițiu intelectual, ci un act de responsabilitate.

Am scris cu gândul la cei care au fost reduși la tăcere, la cei care au fost învinși fără să fie învinovățiți, și la cei care încă mai cred că adevărul, oricât de incomod, merită spus. Dacă veți găsi în aceste pagini o fărâmă de înțelegere, de empatie sau măcar un motiv să vă opriți din goana zilnică și să vă întrebați oare chiar știm ce-a fost, atunci poate că n-am scris degeaba.