Cele mai frumoase Istorii

Istoriile lui Herodot sunt o intalnire cu originile culturii noastre, cu geneza unor concepte ca polis, politica sau democratie. Putem contempla destinul exemplar al unui popor mic care, desi dezbinat, va infrange cel mai puternic imperiu, dar care, devenit bogat si puternic, va cunoaste dezastrul unui razboi fratricid. Cititorul de azi va putea gusta exotismul Orientului, eternul mister al Egiptului si nemuritoarea poveste a razboaielor cu persii in paginile care evoca pentru intaia oara epopeea celor trei sute de hopliti de la Termopile, aroganta regelui Xerxes sau curajul lui Temistocle la Salamina.

Primele traduceri in limba romana – incomplete – ale Istoriilor au aparut la inceputul secolului al XIX-lea. Talmacirea publicata de Adelina Piatkowski si Felicia Vant-Stef in doua volume (1961, 1964) si antologata in aceasta editie este prima – si pana acum singura – integrala din cultura romana.

Traducere de Adelina Piatkowski si Felicia Vant-Stef

Selectia textelor, introducere, note si glosar de ALexandrina Nitu

Ilustratii de Mihail Cosuletu

Fragment din cartea "Cele mai frumoase Istorii" de Herodot

"INVIDIA ZEILOR

XXXIV. Dupa plecarea lui Solon, razbunarea zeilor il lovi crunt pe Cresus, fiindca, pe cat se pare, se crezuse cel mai fericit dintre oameni. Mai intai de toate, un vis ii arata aievea nenorocirea ce avea sa cada asupra lui, lovindu-i feciorul. Cresus avea doi copii, dintre care unul infirm, caci era surdomut. Celalalt insa, pe nume Atys, in toate ii intrecea pe tinerii de varsta lui, si inca cu mult. 

Despre Atys, i se aratase in vis lui Cresus ca il va pierde rapus de un varf de fier. De indata ce se destepta si se dezmetici, regele — inspaimantat de vis — se grabi sa-i caute fiului sau o sotie si nu-l mai trimise sa comande ostile lydiene, ca de obicei. El indeparta din odaile de locuit ale barbatilor toate sagetile, lancile si alte asemenea arme de care se folosesc oamenii in razboi, si le ingramadi in niste camari, ca nu cumva vreuna din ele, cazand de pe perete, sa-l loveasca pe fiul sau. 

XXXV. Pe cand pregatea inca nunta feciorului, sosi la Sardes un om lovit de o mare nenorocire, cu mainile pangarite de sange: frigian de neam, el facea parte din casa domnitoare. Venind in casa lui Cresus, el ceru sa fie purificat dupa obiceiul locului. Cresus il purifica. Purificarea la lydieni se face aproape ca la eleni. Dupa ce savarsi ritul cerut de datina, Cresus il intreba pe oaspete de unde vine si cine este, zicand: Cine esti tu, omule, din ce parte a Frigiei vii ca sa te adapostesti la vatra mea? Si cine e barbatul sau femeia ce-ai ucis? Strainul raspunse: Sunt fiul lui Gordias si nepotul lui Midas. Numele meu e Adrastos. Fara voie mi-am ucis fratele si, izgonit de tatal meu, am venit la tine lipsit de orice avutie. Cresus ii raspunse astfel: Se intampla sa fii fiul unor oameni care ne sunt dragi si ai nimerit la prieteni, astfel ca nu vei duce lipsa de nimic ramanand la curtea noastra. Va fi mult spre binele tau daca vei indura cat mai usor povara nenorocirii tale."