„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul său se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare.

Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit pe Cătălin Pavel în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEȘU

„Scopul ultim al acestei investigații arheozoologice este să demonstreze că animalele alcătuiesc primul și cel mai important alfabet simbolic extern de care s-a servit omul preistoric și antic. Afecțiunea lui pentru câini, pisici și cai este discutată în detaliu, dar nicidecum exclusiv, deoarece, alături de ele, mai toate sălbăticiunile au fost un catalizator al dezvoltării cognitive, emoționale și sociale a lui homo sapiens.

Portretele arheologice ale acestor vietăți din trecut sunt sintetizate din descoperirile a mii de săpături, de la reprezentările de delfini și urși în chihlimbar, marmură sau teracotă la aripile de gaiță și mandibulele de arici de-puse în mormintele celor vechi, de la incubatorul de ouă de crocodil din Egiptul antic la oasele de leu și cămilă găsite în România, de la mozaicul ce cuprinde singurul nume de pisică rămas din Antichitatea romană la cimitirul de câini de la Așkelon. Iar pentru că între om și sălbăticiune nu există, de fapt, o falie de tip cultură vs natură, aceste portrete, oricât de tangibile, sunt ale animalelor nu ca resursă fizică, ci ca resursă spirituală.“ — CĂTĂLIN PAVEL