,,Cica intr-o iarna, pe cand zapada cadea din inaltul nemarginit al cerului in fulgi mari si pufosi, o imparateasa sta intr-un jilt si cosea langa o fereastra cu pervazul negru, de abanos. Si cum cosea ea asa, aruncandu-si din cand in cand privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se intampla sa se intepe cu acul in deget si trei picaturi de sange cazura in zapada. Rosul sangelui arata atat de frumos pe albul zapezii, ca imparateasa ramase incantata si gandi in sinea ei: "Ce n-as da sa am un copil alb ca zapada, rosu ca sangele si cu parul negru ca abanosul!"

Trecu timpul, dar nu prea multisor, si imparateasa nascu o fetita alba ca zapada, cu gura rosie ca sangele si cu par negru ca abanosul. Si-i dadura numele de Alba-ca-Zapada… Dupa ce o aduse insa pe lume, imparateasa muri.

Cum trecu anul, imparatul isi lua alta sotie. Femeia asta era cadra de frumoasa, dar nespus de trufasa si mandra si n-ar fi ingaduit nici in ruptul capului s-o intreaca alta in frumusete. Avea o oglinda fermecata si ori de cate ori se privea intr-insa nu uita s-o intrebe: