Povestea fara sfarsit

O capodopera despre magia nesfarsita a cartilor si despre puterea fanteziei

 

 

Cand Bastian descopera intr-un anticariat o misterioasa carte legata in matase aramie, nici prin gand nu-i trece ca o sa-i fie incredintata o misiune importanta. E nevoit sa patrunda cumva in carte si sa salveze Fantazia, un taram al imaginatiei in care orice este posibil, si in care te poti si pierde. Viata Craiesei Copile sta in mainile sale si e hotarat sa riste totul pentru a o salva. Adevarata incercare pe care Bastian e nevoit sa o depaseasca nu este patrunderea in Fantazia si salvarea ei, ci descoperirea caii prin care se poate intoarce in lumea reala. Iar parasirea unui taram fara hotare se dovedeste cu atat mai grea. Scriind o poveste in poveste ce se autogenereaza la infinit, Michael Ende le demonstreaza cititorilor sai ca nimic nu se sfarseste cu adevarat, ci doar se preschimba, si ca, in final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilitatilor sta in puterea de a afla cine esti cu adevarat.

 

Povestea fara sfarsit inlocuieste o jumatate de biblioteca. - Deutsches Allgemeines Sonntagsblatt

 

Un puternic colaj alcatuit din imagini mitice. - Die Zeit

Traducere din limba germana de Yvette Davidescu.

 

Fragment din volumul "Povestea fara sfarsit" de Michael Ende:

 

"Chiar daca Atreiu ar fi stiut in ce directie trebuie sa mearga pentru a se putea intoarce, nu i-ar mai fi fost cu putinta. Patrunsese prea adanc. Nu mai putea decat inainta. Daca ar fi fost in joc numai propria lui persoana, poate ca s-ar fi asezat pur si simplu intr-o scobitura a stancilor asteptandu-si linistit moartea, asa cum obisnuiau vanatorii neamului sau in asemenea cazuri. Era insa pornit in Cautarea cea Mare, era in joc viata Craiesei Copile si intreaga Fantazie. Nu-i era ingaduit sa renunte.

Asadar, continua sa tot urce pe munti si sa coboare, iar uneori isi dadea seama ca umblase multa vreme ca in somn, in timp ce sufletul sau se afla prin alte parti si nu se intorcea decat anevoie.

 

Bastian tresari. Orologiul din turn batu ora unu. Orele de scoala se incheiasera.

Bastian asculta larma si strigatele copiilor iesind in fuga din clase si alergand pe coridoare. Se auzea tropaitul numeroaselor picioare pe scari. Pe urma mai rasunara un timp diferite chemari de pe strada. Si in sfarsit se lasa linistea in cladirea scolii.

Aceasta liniste invalui sufletul lui Bastian ca o patura grea si apasatoare, amenintand sa-l inabuse. De-acum inainte avea sa ramana singur cuc in toata cladirea mare - toata ziua si noaptea urmatoare, cine stie pentru cata vreme. De-acum inainte situatia devenea serioasa. Ceilalti se duceau acum acasa, la masa. Bastian era si el flamand, si-i era si frig, in ciuda paturilor puse pe umeri. Brusc isi pierdu orice speranta. Intregul lui plan i se paru complet smintit si fara niciun sens. Voia sa se intoarca acasa, chiar acum, imediat! Inca mai avea timp. Pana acum tata nu putuse sa-si dea seama de nimic. Bastian nici nu trebuia sa-i spuna ca azi trasese chiulul de la scoala. Desigur ca totul va iesi la iveala candva, dar pana atunci mai trecea timp. Si povestea cu cartea furata? Da, si asta trebuia s-o marturiseasca odata. Pana la urma tata avea s-o accepte, asa cum accepta toate dezamagirile aduse de Bastian. Nu exista niciun motiv sa se teama de el. Probabil ca, fara niciun cuvant, avea sa se duca la domnul Koreander si sa aranjeze lucrurile.

Bastian pusese deja mana pe cartea rosie-aramie pentru a o baga in ghiozdan, dar se opri.

- Nu, spuse dintr-odata cu glas tare in linistea podului, Atreiu n-ar renunta atat de repede doar fiindca se ivesc unele greutati. Ceea ce am inceput trebuie sa duc la bun sfarsit. Acum am mers prea departe ca sa ma mai intorc. Nu pot decat sa merg inainte, orice s-ar intampla.

Se simtea tare insingurat, totusi exista si oarecare mandrie in el, mandria ca ramasese neinduplecat si nu cedase tentatiei.”