Recenzie O poveste cam ciudata si alte doua povestiri de Horatiu Malaele

Adesea ne întrebăm ce se află în sufletul actorilor, dincolo de cortinele teatrelor, camerele de filmat sau machiajul puternic. Cum sunt oare oamenii care joacă atâtea roluri zi de zi, și, care au un talent inegalabil? Horațiu Mălăele este un personaj aparte atât pe scenă, cât și în viața reală. Așa cum spunea Andrei Pleșu, „nu te poți plictisi niciodată de „isprăvile” lui Horațiu, pentru că în aura lor te pierzi și te regăsești, te bucuri și oftezi, te amuzi și cazi pe gânduri.” Așadar, în stilu-i caracteristic, maestrul Mălăele a pregătit un volum de povestiri care te va trece rapid prin absurdul kafkian, suprarealismul sud-american și realismul critic al lui Gogol. O carte de buzunar, scrisă într-un stil minimalist, garnisită cu sinceritate, umor negru și desene abstracte.

O poveste cam ciudată și alte două povestiri te plimbă prin rutina zilică și te face să te îndrăgostești de personajele simpatice și pline de culoare, și, implicit, de stilul unic al lui Horațiu. „O carte mică, o cărticică”, te aduce în teatrul vieții, unde fiecare dintre noi are propriul recital. Atunci când citești acest volum te simți debusolat și te cuprinde disperarea în același timp. Nu îți dai seama dacă trăiești un vis sau realitate, iar uneori, te simți precum Gregor Samsa în Metamorfoza lui Kafka: mic, incapabil să îți schimbi destinul și condamnat la o existență ternă. Eliad Consul, personajul primei povestiri este, cu siguranță, cel mai simpatic. Handicapul de la mâna dreaptă îl pune în fața unor umilințe de neimaginat. După ce este ignorat de cadrele medicale, își pierde slujba de proiectant și este nevoit să se întoarcă în garsoniera sa mizeră, fără un venit de această dată. Ceea ce urmează este coșmarul vieții sale: este umilit în tramvai de către un coleg de muncă. Cuprins de o furie imensă, îi trage arhitectului cureaua de la pantaloni și încearcă să-l sugrume. Scena induce o panică generală, iar în urma acestui incident, Eliad este aruncat din tramvai de către doi țigani. După ce se dezmeticește, pe trotuar, găsește un lanț de aur și două pașapoarte diplomatice care aparținuseră celor doi țigani. Se întoarce acasă, unde este întâmpinat de apeluri disperate de la poliție și de la muncă. Brusc, se hotărăște să-și schimbe identitatea și se folosește de unul din pașapoartele diplomatice pentru a pretinde că este consul.

Toată această poveste ciudată, cum o numește Horațiu Mălăele te cutremură până în măduva oaselor și te face să reflectezi la condiția umană. Te tulbură cumplit și te poartă într-un univers kafkian, în care, orice ai face, sfârșești într-un mod nedrept.

„Rămase multă vreme, singur și plin de sânge, prăbușit peste niște saci cu ciment, în mijlocul acelei mizerii stradale, fără a ști prea bine nici ce se întâmplase și nici ce-ar trebui făcut. Se ridică în fund și își privi mâna dreaptă precum un tată copilul o faptă rea.”

Deși ne-am obișnuit cu performanțele extraordinare ale lui Horațiu Mălăele pe scenă, autorul recunoaște că a fost departe de perfecțiune încă din copilărie. Stângăciile l-au pus adesea în situații jenante, dar i-au croit, în același timp, drumul spre notorietate.

„Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață...toți cei din jur râdeau de mine, eram numit ‘prostu’ clasei, în pauză mi se lipeau pe spate bilete cu apelativul ăsta, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor și mi-a spus clar: <<Tu ești un geniu>>. Iar eu am început să fiu.”

Un volum fascinant care te va trece prin toate emoțiile umane: de la furie, nedreptate, tristețe, disperare, până sentimentul protector al autoironiei. De asemenea, ilustrațiile minimaliste vorbesc de la sine și vin în completarea simbolismului. Așa cum spunea Doru Bucșu, „Scriitorul Mălăele trebuie recuperat, smuls din sala cu aplauze și îmbrâncit în brațele literaturii, acolo unde talentul lui strălucește cel puțin la fel de tare.”