Rasfoieste cartea Viața după Auschwitz de Eva Schloss

Auschwitz-Birkenau era un univers în sine și nimic nu se putea compara cu viața de acolo. Mi se întâmpla uneori să mă opresc pentru câteva clipe din lupta pentru supraviețuire ca să retrăiesc frânturi din copilăria, nu prea îndepărtată, petrecută în Merwedeplein și să mă întreb unde erau și ce făceau Janny Koord, Susanne Lederman și Anne Frank. Îndurau și ele aceeași suferință ca și noi?

Lagărul de la Auschwitz era un loc plin de mizerie, de foamete și depravare, dar și de mici gesturi de solidaritate. Pappy mă sfătuise cândva să nu mă așez pe colacul toaletelor publice pentru că sunt pline de microbi. Acum însă trebuia să-mi fac nevoile deasupra unui canal de scurgere mizerabil, alături de alte treizeci de femei. În trecut, nimic nu mi se păruse mai complicat ca jocul cu bile. Acum înfometez, dacă era cazul, negociindu-mi pâinea în schimbul altor lucruri mult mai necesare. Am descoperit, în curând, că civilizația este doar un strat superficial de spoială, de care te poți debarasa cu ușurință, și am înțeles care sunt adevăratele necesități ale vieții, ca, de exemplu, gamela necesară rațiilor zilnice de mâncare și apă. Când am primit-o, am legat-o de hainele mele zdrențuite și n-am scăpat-o niciodată din ochi. Nu toată lumea s-a putut adapta vieții din lagăr. Cei care nu au putut și au abandonat speranța au pierit. În limbajul lagăralui, aceștia purtau numele de muselmann, deoarece atitudinea lor lipsită de viață îi făcea să semene cu musulmanii adânciți în rugăciune.