Rasfoieste cartea Sfârșitul șoaptelor de Ruta Sepetys

Trăiau în întuneric.

Erau ca niște umbre.

Cu mâinile vârâte în adâncurile buzunarelor, cu degetele înghețate strânse pumn.

Nu se priveau ochi în ochi, de teamă ca frica să nu pună stăpânire pe ei. Și totuși, ochi invizibili erau ațintiți necontenit asupra lor. Chiar și în întunericul cel mai adânc.

Îi urmăreau.

În permanență.

Veșnicul sentiment că românii erau sub supraveghere.

Așa era descrisă atmosfera: împovărată de norii unei furtuni mocnite.

Și nu sunt vorbe goale.

A fost cândva un elev, un tânăr bucureștean. El a scris toate acestea.

Și se gândea că făcuse o greșeală.

Vorbind de greșeli, sunt oameni care cred că Dracula ar fi personajul cel mai de temut, când se gândesc la România. Oare atunci când vor afla adevărul vor avea coșmaruri?

Dracula e o simplă ficțiune și nu are nicidecum legătură cu istoria României. Dar e drept că a existat cândva un monstru iubitor de sânge, care a locuit într-un castel din România. A rămas în turnul lui vreme de douăzeci și patru de ani. Și-n timp ce Dracula își alegea doar anumiți oameni care să-i cadă victime, monstrul acesta a ales să fie întruchiparea răului și a cruzimii.

Pentru toată lumea.

I-a privat de hrană, curent electric, adevăr și libertate.

Cetățenii României au continuat să rabde cu stoicism, dar au cunoscut îndeaproape tirania terorii.

Câți, mă întrebați?

Douăzeci și trei de milioane de oameni.

Cu nume și povești rămase în mare parte neștiute. Până când...

O cutie de metal. Găsită lângă un mormânt. Înăuntrul ei, un manuscris.

Așa a ales acest băiat să-și spună povestea.