Rasfoieste cartea Noaptea in care am invins gandurile negre de Daniel Howell

Ziua în care am mărturisit că sufăr de depresie a fost înspăimântătoare. Desigur, am făcut-o în felul meu, glumind pe socoteala celor mai ridicole aspecte ale chinului prin care treceam, pășind cu grijă pe linia dintre a-i lăsa pe oameni să simtă că au voie să râdă și a-i face să se cutremure (scuze!), dar simplul fapt că vorbeam despre asta m-a îngrozit. Habar n-aveam dacă oamenii vor înțelege, dacă vor accepta sau dacă făceam o greșeală recunoscând această vulnerabilitate care, inevitabil, avea să îi facă să mă judece. La momentul cu pricina, „sănătatea mintală” era încă o enigmă pentru majoritatea, un tabu absolut, așa încât mă temeam că săvârșesc o eroare. Am împărtășit felul în care mă simțeam, explicând neînțelegerile legate de depresie și felul în care mă străduisem să îmi îmbunătățesc starea, apoi m-am pregătit pentru impact. Și atunci oamenii m-au surprins – de această dată într-un mod plăcut.

N-are niciun sens să vă străduiți să ajungeți la iluminare dacă în momentul respectiv sunteți urmărit de un tigru. În psihologie, există nenumărate teorii care descriu „nevoile” pe care le avem în viață și ordinea importanței lor. Practic, nu puteți încerca să atacați obiectivele noi la care aspirați dacă sunteți în continuare mușcat de tigrii menționați mai sus – pardon, de problemele din viața dumneavoastră. Primele (și extrem de fundamentalele) noastre priorități pentru supraviețuire sunt hrana, apa, somnul și siguranța. Dacă, în esență, suntem în siguranță, problemele noastre vor fi de natură mintală. Le facem față și ne simțim mulțumiți? Sau mintea noastră împiedică funcționarea de bază, ne opreşte să ne bucurăm de existența cotidiană? Bănuiesc că dacă vă țineți sub control strict şi sănătatea fizică, și pe cea mintală, la un moment dat veți transcende ca prin magie conștiința și veți pluti între stări aflate dincolo de spațiu și timp, ca un creier în unsprezece dimensiuni, azvârlind raze laser de pace și înțelepciune din lobul temporal – dar, în ce mă privește, creierul meu e mai ocupat să scoată aleatoriu la suprafață amintiri jenante care mă înfioară, cum ar fi momentul în care, la 13 ani, m-am împiedicat și am căzut cu mâna pe sânul unei profesoare, așa că vă rog să mă anunțați dacă ajungeți vreodată acolo.