Recenzie Sufletul lumii de Camelia Cavadia
Gura lumii n-ai cum s-o oprești, și nici poveștile Cameliei Cavadia! Un volum care te cucerește încă de la de la primele pagini, Sufletul lumii este o carte-univers, în care realul se amestecă cu fantasticul, urbanul cu ruralul, lumile interioare ale personajelor cu lumile exterioare, înmuiate când în lumină, când în întuneric. O carte care te poartă în sufletul oamenilor, arătându-ți viața cotidiană în toate culorile ei. Prin acest volum, Camelia Cavadia ne demonstrează că nu avem neaparată nevoie de momente mărețe în viață, ci, uneori, doar de banalul care ne plimbă prin locuri inimaginabile.
Într-o lume în care „timpul nu mai are răbdare”, Camelia Cavadia se întoarce la minunatul univers al poveștilor cu care au obișnuit-o bunicii. Spuse pe prispă, în fața casei sau la gura sobei, poveștile au rolul de a ne alina și de a transmite tradițiile mai departe. Farmecul lumii vine tocmai din harul de a povesti, de a împărtăși celorlalți ceea ce ni se întâmplă. Astfel, Camelia Cavadia și-a propus să ne ofere o carte despre o lume a miracolelor care se modifică în funcție de capacitatea noastră de a crede în ele. Într-o eră în care ne simțim debusolați și vulnerabili, volumul Sufletul lumii își propune să ne readucă în armonie cu natura, dar și cu noi înșine.
Camelia Cavadia este acea scriitoare care te face să-ți fie dor de ceva cu adevărat românesc, de cuvintele noastre pline de culoare, și, nu în ultimul rând, de modul autentic în care ne împărtășim emoțiile. Sufletul lumii este expresia noastră, a tuturor, ne oglidește viața de zi cu zi, cu bune și rele. Cele 12 povestiri cuprind atât relatări personale, cât și evenimente din viețile altor oameni. Pe departe, cel mai impresionant capitol este Femeia care nu voia să moară, o poveste care îți dă speranță și te face să regândești timpul ca instrument de organizare al vieții. Adesea, avem impresia că dacă îmbătrânim, se schimbă totul și nu mai putem fi ca înainte. În realitate, acest lucru este o iluzie. Nu degeaba se spune că vârsta corpului nu reflectă întotdeauna vârsta sufletului. Astfel, Camelia Cavadia povestește cu entuziasm despre o bătrânică ajunsă la 102 ani care, în ciuda vârstei, nu-și pierduse pofta de viață. Cu o vitalitate surprinzătoare, trăiește în interesul imediatului și al prezentului, bucurându-se de fiecare clipă.
„La cei 105 ani ai ei, bunica încă putea merge și cu doar câteva luni înainte de a începe marea renovare se ducea singură la baie ziua – nu și noaptea, când se folosea de lighean. Alte ore și le petrecea în fața oglinzii, aranjându-și părul în cosițe lungi, pe care le încolăcea deasupra capului. Prima dată când o văzuse nepotul, crezuse că sunt meșe false, alteori șerpi, dar nu, ăla era părul ei adevărat pe care-l aranja și-l împletea și de mai multe ori pe zi, chiar dacă nu era curat.”
Camelia Cavadia este unul dintre puținii autori care nu scriu despre propria persoană, ci preferă să se plimbe cu oglinda prin societate și să absoarbă tot ce este în jur: întâmplări, lecții de viață, comportamente și emoții. Asemenea romanului Măștile fricii, Sufletul lumii, este o scriere terapeutică. Într-o lume dominată de tehnologie, Camelia readuce poveștile de la gura sobei pe care le ascultai cu atât de mult entuziasm în copilărie.