Recenzie Eu sunt 70072 de Lidia Maksymowicz, Paolo Rodari
Primul cuvânt pe care îl rostim este „mama”, acea persoană blândă, dar puternică, care ne apără de toate necazurile. Dar, ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să te separe cineva de cea mai dragă ființă din univers? Să nu o mai vezi cu anii și să crești alături de o altă familie? Eu sunt 70072 este mărturia vie a Lidia Maksymowicz, fetița care a fost despărțită de mama sa la Auschwitz, fiind una dintre victimele doctorului Mengele, supranumit și „Îngerul Morții.” O carte care te impresionează până la lacrimi și te face să îți suni mama și să îi spui „te iubesc” chiar în acest moment!
„Mengele mă adoarme, să nu îmi amintesc exact ce s-a întâmplat când mă trezesc. Corpul meu este cel care vorbește, care-mi spune, când mă trezesc. În afară de pustulele provocate de transfuziile și de otrava pe care mi le injectează, arsurile din ochi sunt cele care-mi dezvăluie ce mi-a făcut. Mengele este obsedat de ochi. Sunt domeniul său de activitate preferat. Mă injectează cu diferite substanțe ca să vadă ce reacții provoacă. În zilele care urmează, mă ustură ochii. Adesea fac febră.”
Literatura Holocaustului este plină de mărturii emoționante, dar povestea Lidiei este cu totul aparte. Când credea că întunericul a înghițit până și ultima speranță, totul se luminează subit. Cine și-ar fi imaginat că, la 17 ani de la separarea de mama sa, tânăra avea să își regăsească familia biologică? După ce Armata Sovietică eliberează lagărul de la Auschwitz, Maksymowicz este adoptată de o familie catolică poloneză, stabilită nu departe de Oświęcim. În 1962, Lidia are deja 21 de ani, iar cu ajutorul Crucii Roșii, se reunește cu mama pe care o credea decedată demult. În momentul reîntâlnirii, o încearcă un sentiment straniu: ce avea să facă? Să rămână în Uniunea Sovietică, alături de familia sa biologică sau să se întoarcă în Polonia? Deși pentru unii această întrebare nu are sens, sufletul Lidiei este plin de îndoieli: de ce nu o căutase mama ei timp de 17 ani, cum de nu i-a trecut prin minte că, în tot acest timp ea era în viață?
O poveste reală care îți rupe sufletul și te face să apreciezi tot ce ai în momentul de față. 70072 nu este doar un număr, ci o rană în carne vie pe care mulți supraviețuitori ai Holocaustului o resimt și acum. Astfel, mărturia Lidiei este lecția noastră, a tuturor, antidotul împotriva violenței și a urii. Pe 26 mai, 2021, Papa Ioan Paul al-II-lea o întâlnește pe Lidia Maksymowicz în San Damasco și îi sărută brațul, cel pe care încă se zărește numărul 70072, tatuat în lagărul de la Auschwitz-Birkenau.
„A fost un simplu gest de reconciliere, pentru ca memoria trecutului să fie păstrată vie, să putem învăța din paginile negre ale istoriei, să nu se mai repete, să nu mai facem niciodată aceste greșeli.”- Papa Francisc