Rasfoieste cartea Povestea lui Lisey de Stephen King

– Lisey? întrebă Amanda.

Avea riduri adânci pe frunte.

– Îmi pare rău, zise Lisey, am fost doar... cu minţile aiurea o secundă.

– Ţi se-ntâmplă des, spuse Amanda. Cred că te-ai molipsit de la Scott. Fii atentă, Lisey. Am numerotat toate revistele şi publicaţiile şi treburile lui academice. Alea stivuite acolo lângă perete.

Lisey clătină din cap ca şi când ar fi ştiut unde ducea asta.

– Am scris numerele cu creionul, apăsând uşor, continuă Amanda. Întotdeauna când stăteai cu spatele sau erai altundeva, pentru c-am crezut că, dacă mă vezi, poate-o să-mi ceri să mă opresc.

– N-aş fi făcut-o.

Luă carneţelul, care era umed de transpiraţia surorii sale.

– Opt sute patruzeci şi şase! Aşa multe!

Şi ştia că publicaţiile aşezate de-a lungul peretelui nu erau dintre cele pe care ea, una, le-ar fi citit sau ţinut în casă, lucruri precum Good Housekeeping şi Ms.; ci mai degrabă reviste culturale ca Little Sewanee Review şi Glimmer Train şi Open City şi altele cu nume incomprehensibile ca şi Piskya.

– Mult mai multe, zise Amanda şi arătă cu degetul spre teancurile de cărţi şi reviste.

Când se uită Lisey mai bine la ele, văzu că sora ei avea dreptate. Mult mai multe decât opt sute patruzeci şi ceva.

Trebuiau să fie.

– Aproape trei mii de toate, şi unde o să le pui sau cine-o să le vrea, sunt sigură că n-am idee. Nu, opt sute patruzeci şi şase e doar numărul celor care conţin poze cu tine.

Era atât de ciudat felul cum alesese s-o spună, că Lisey nu înţelese la început. Când o făcu, fu încântată. Ideea că ar putea exista o aşa neaşteptată resursă fotografică - o mărturie ascunsă avieţii sale cu Scott - nu-i trecuse niciodată prin gând. Dar, când se gândi la asta, era întru totul logic. Fuseseră căsătoriţi peste douăzeci şi cinci de ani la momentul morţii lui şi, în toată această vreme, Scott fusese un călător învederat, neobosit, citind, ţinând prelegeri, străbătând ţara în lung şi-n lat aproape fără nicio pauză când se afla între două proiecte, vizitând până şi nouăzeci de campusuri pe an, fără a rata măcar o măsură din fluxul său parcă nesfârşit de proze scurte.

Şi-n multe dintre acele hoinăreli ea-i fusese alături. În câte hoteluri îi scosese oare cutele din unul dintre costumele sale cu micul fier de călcat de voiaj, în vreme ce televizorul psalmodia un talk-show cu volumul dat la minimum în partea ei de cameră, iar într-a lui maşina de scris portabilă ţăcănea (la începutul căsniciei lor) sau laptopul păcănea încet (mai târziu), iar el şedea în faţa lui şi-l privea cu o buclă de păr căzută pe frunte?

Manda se uita mâhnită la ea, evident neplăcându-i reacţia de până atunci.

– Cele încercuite - mai bine de şase sute - sunt cele în a căror legendă ai fost tratată într-un mod nu prea

curtenitor.

– Chiar aşa?

Lisey era deconcertată.

– Să-ţi arăt.