Rasfoieste cartea Cum l-am cucerit pe duce de Evie Dunmore

Ea se uită ca prin vis la mâinile lui, una goală, una înmănușată, prinse la spate. Lumea din jurul ei avea o strălucire nefirească, iar nuanțele de verde și de alb luceau puternic sub cerul albastru și luminos. Nu se simțea chiar sigură pe ea și mâinile ei ardeau de dorința de a se întinde spre el. Umerii lui puternici păreau cel mai potrivit loc pentru ele.

Nu dormise. Reluase în minte iar și iar întâlnirea lor din alcov, amintindu-și fiecare sunet și fiecare atingere; se hotărâse să nu accepte invitația lui și să stea departe de el. La fel de bine ar fi putut să hotărască să nu mai respire; o singură privire aruncată spre el în salonul de muzică și picioarele o purtaseră spre intrarea în labirint la ora două fix.

Montgomerry se întoarse spre ea cu un aer hotărât.

-Annabelle, sunt conștient că nu ne cunoaștem de mult timp, dacă ne gândim că au trecut doar câteva zile. Și totuși...sigur trebuie să știi...cât de mult îmi ocupi gândurile.

Clătină din cap, își scoase pălăria și își trecu mâna prin păr, ciufulindu-și șuvițele scurte.

-Aș putea să spun, de fapt, că îmi doresc tot timpul compania ta și am motive să sper că răspunzi și tu într-o oarecare măsură acestor sentimente.

Se apropie de ea și îi luă mâna, iar ochii lui, de obicei calculați, se îmblânziră neașteptat.

Inima ei bătu cu putere. Unde bătea oare?

-Annabelle, aș vrea...

Ridică apoi puțin capul, ca un animal de pradă care adulmecă. Acum auzi și ea – pași repezi care împrăștiară pietrișul. Sprâncenele lui Montgomerry coborâră amenințător și se îndepărtă de ea.

-Alteța Voastră!

Ramsey veni în goană pe alee; era roșu la față și respira greu. Părul lui castaniu, care avea de obicei o cărare impecabilă, stătea acum într-o parte.

Annabelle simți cum i se face pielea de găină pe ceafă.

-Ar fi bine să fie ceva important, Ramsey.

Vocea lui Montgomerry era suficient de rece pentru a-l îngheța pe bietul valet până iarna următoare.

Omul tresări.

-Eu cred că e, Alteță.

Ochii lui se mișcau cu nervozitate de la duce la Annabelle și înapoi.

Ea își strânse mai bine șalul pe umeri.

-Eu mă voi întoarce acasă, spuse ea brusc, conștientă de aspectul ei răvășit.

Nu așteptă încuviințarea lui Montgomerry, ci ocoli rapid gardul viu, ieșind în aleea principală.

Dar tot auzi vocea lui Ramsey, răsunând clar în aerul liniștit al după-amiezii

-Alteța Voastră...Fratele dumneavoastră, lordul Devereux...a dispărut.