Rasfoieste cartea Turnul nebunilor de Andrzej Sapkowski

Cu toată oboseala, Reynevan a dormit prost și zbuciumat. Înainte să adoarmă, s-a înghesuit în fânul înțepător, plin de spini, foindu-se între Szarlej și Samson, și alegându-se cu câțiva ghionți și câteva blesteme. Apoi gemuse în somn, văzând cum curgea sângele din gura străpunsă de săbii a lui Peterlin.

Oftase, văzând-o pe Adela goală stând călare pe prințul Jan Ziębicki, oftase văzând cum se joacă prințul cu sânii ei care dansau ritmic, cum îi mângâia și îi strângea. Apoi, spre groaza și stânjeneala lui, locul eliberat de Adela fusese luat deasupra prințului de Nicolette cea Blondă, sau Katarzyna Biberstein, care îl călărea pe neobositul Piast cu mai puțină energie și entuziasm decât Adela. Și cu mai puțină satisfacție în final.

Apoi fuseseră fete pe jumătate goale, cu părul despletit, care zburau pe mături pe cerul luminat de lună, prin mijlocul unui stol de ciori cârâitoare, Fusese fluturașul-de-stâncă: el se târâse pe zid, deschizând ciocul fără să scoată vreun sunet. Fusese ceata de călăreți cu glugi care călăreau în mijlocul câmpurilor, strigând ceva de neînțeles. Fuseseră turris fulgurata, turnul care se sfărâma lovit de trăsnet, și omul care cădea din el. Fusese omul care alerga arzând prin zăpadă, cuprins de flăcări. Fuseseră apoi bătălia, bubuitul tunurilor, vuietul arbaletelor, tropotul copitelor, nechezatul cailor, scrâșnetul armelor, strigătele...