Rasfoieste cartea Cand corpul spune nu de Gabor Mate

În ciuda celor șase decenii de cercetări științifice care au trecut de la activitatea revoluționară a lui Selye, impactul fiziologic al emoțiilor este încă departe de a fi apreciat pe deplin. Abordarea medicală a sănătății și a bolilor continuă să presupună că mintea și corpul pot fi separate unul de celălalt și de mediul în care există. Combinarea acestor erori reprezintă o definiție îngustă și simplistă a stresului.

Gândirea medicală asociază de obicei stresul cu evenimente extrem de tulburătoare, dar izolate, cum ar fi șomajul brusc, destrămarea căsătoriei sau moartea unei persoane dragi. Aceste evenimente majore sunt pentru mulți surse puternice de stres, dar există tensiuni cronice în viața de zi cu zi care sunt mai insiduoase și mai dăunătoare în consecințele lor biologice pe termen lung. Stresul generat intern își face simțite efectele fără a da în niciun fel impresia că este ieșit din comun. Pentru cei obișnuiți cu niveluri ridicate de stres încă din copilărie, absența stresului este cea care creează neliniște, evocând plictiseala și un sentiment de lipsă de sens. Oamenii devin dependenți de proprii hormoni de stres, adrenalină și cortizol, a observat Hans Selye. Pentru astfel de persoane, stresul se consideră de dorit, în timp ce absența lui se dorește evitată.

Când oamenii își descriu stresul, asta înseamnă de obicei agitația nervoasă pe care o întâmpină în condiții de suprasolicitare – cel mai frecvent în domeniul muncii, familiei, relațiilor, finanțelor sau sănătății. Dar senzațiile de tensiune nervoasă nu definesc stresul – și, mai exact spus, nu sunt întotdeauna percepute atunci când persoanele sunt stresate. Stresul, așa cum îl vom defini, nu este o chestiune subiectivă. Este o serie măsurabilă de evenimente fiziologice ale organismului, care implică creierul, aparatul hormonal, sistemul imunitar și multe alte organe. Atât animalele, cât și oamenii pot fi stresați fără să sesizeze prezența stresului.