Rasfoieste cartea Antidot pentru depresie de Dr. Lisa Miller

Modelul nostru de tratament psihologic era în primul rând psihodinamic. Eram pregătiți să ajutăm pacienții să-și ia trecutul la puricat pentru a intui și a conștientiza ceea ce putea să îi elibereze de suferința din prezent. Dacă pacienții puteau să-și înțeleagă furia sau rănile din copilărie, teoria spunea că se pot descotorosi de ele, fără să mai fie sub controlul lor. Pentru a scăpa de suferință era necesar să o confrunte și să ajungă să-i cunoască esența. Pentru a grăbi conștientizarea, excavau amintiri dureroase și experimentau lipsa de confort. Pe latura psihiatrică, salonul avea o abordare psihofarmacologică, recurgând la medicații pentru a ameliora sau a eradica simptome. Eram recunoscătoare pentru medicațiile care le ofereau alinare pacienților cu dureri acute. Totuși, în primele mele săptămâni în salon am început să mă întreb dacă puteam face mai mult pentru a susține vindecarea pacienților pe termen lung, oprind ușa batantă în continuă mișcare dintre internările și externările lor. După ședința de dimineață a echipei, stagiarii mergeau să-și viziteze pacienții individuali, oprindu-se în rezervele lor sau căutându-i prin secție pentru a vedea ce fac. M-am întrebat cum era pentru pacienții care aveau patruzeci, cincizeci, șaizeci de ani sau mai vârstnici, suferinzi de decenii, aflați la a șasea sau a șaptea internare în salon, să se trezească că un stagiar de douăzeci și șase de ani care practica meseria de trei săptămâni vine neanunțat pentru o conversație de douăzeci de minute – tânărul stagiar în haine profesionale, pacientul 25 Antidot pentru depresie călit îmbrăcat într-un halat subțire, deschis la spate –, știind că întregul proces avea să repornească în șase luni, după ce seria actuală de stagiari pleca pentru a-și începe următoarea rotație. Oare noi știam cu adevărat mai multe lucruri despre natura suferinței pacienților noștri decât știau ei înșiși? Să fi existat o cale diferită? O metodă prin care să îi analizăm și să îi tratăm mai puțin ca pe niște bolnavi, ascultându-i mai mult?