Se întâmplă de foarte multe ori să greşim rămânând lângă oamenii care nu ne merită, care ne rănesc, care ne fac vieţile mai grele. Dar cum fiecare suflet are limitele sale de a ierta, de a uita, de a iubi, de a aştepta, vine o vreme în care punem punct şi nu pentru că asta ne dorim, ci pentru că asta ne face bine, ne vindecă. Se întâmplă să părăsim oameni pe care încă îi mai iubim, dar care ne fac rău. Şi… se va întâmpla ca tu să pui punct şi tot tu să suferi pentru că mereu suferă cel care a iubit cel mai mult, cel care a fost cel mai puţin vinovat.
Cum treci peste o despărţire? Cum îi spui sufletului să nu mai iubească un om doar pentru că el nu oferă iubire înapoi? Cum te convingi pe tine că ai făcut ce trebuia să faci?
Eu cred că trebuie doar să îţi dai ceva timp. Atât cât ai nevoie. Nu cred că timpul vindecă ceva, dar te lasă să te gândeşti, să te obişnuieşti, să te vindeci. Şi în tot acest timp pe care ţi-l vei acorda, vei învăţa să te vindeci, să uiţi, să ierţi şi să mergi mai departe. Nu va fi uşor, niciodată nu e. Dar nici imposibil nu va fi. Poate, vei plânge şi vei vrea să te întorci. Poate, vei încerca să îmbrăţişezi indiferenţa. Poate, vei încerca să ascunzi chiar şi de tine tot ce simţi, tot ce te doare, dar adevărul e că, pentru a te vindeca într-adevăr pe deplin, trebuie să îţi dai voie să suferi atât cât îţi cere sufletul. Nu poţi vedea soarele dacă nu laşi furtunile să se liniştească. Nu poţi iubi din nou dacă nu ai vărsat încă toate lacrimile pe care le ai pentru o iubire pierdută.
Secretul e să accepţi că aşa e viaţa, că nu depind toate de tine, că ai şi tu o limită de a lupta, de a spera, de a iubi şi că nu te poţi lupta cu morile de vânt. Secretul e să nu te grăbeşti. Uneori, te poţi strădui ani întregi să uiţi un om, apoi să-l uiţi în câteva secunde fără să mai încerci să faci asta. Dă-ţi timp. Poate, el nu va rezolva nimic, dar tu vei putea face asta.
Dacă vrei să aflii mai multe despre acest subiect, citește seria Mai presus de el.