Să îl cunoaștem pe Andrei Vulpescu!

De aceea nu trebuie să oprești niciodată procesul de educație, de formare. Eu nu l-am oprit și mă simt mai bogat cu fiecare curs pe care-l fac. Munca asta pe care o fac înseamnă sute de ore de studiu, cursuri internaționale, cărți citite etc. Nu ai cum să obții cea mai bună variantă a ta stând și privind la stele… – Andrei Vulpescu

Andrei, evoluția ta este una extrem de spectaculoasă și ar putea definită pe scurt: De la rapper la autor inspirativ. Este nu doar un scenariu de carte, ci chiar unul de film. Sunt foarte puțini cititori de-ai tăi care știu istoria trupei care te-a adus în atenția vieții publice. Cum a luat ființă proiectul Dă Hood Justice?

Cred că lucrurile se leagă. Și în cariera muzicală am scris versuri, nu doar rime. Întotdeauna m-a interesat substanța, fondul, nu doar forma. Da, privind în urmă, aș spune că viața mea a fost una foarte mișto. Iar acum este o viață superbă, o viață căreia nu trebuie să-i cer vacanțe sau odihnă.

Eu am crescut cu ABBA și Bee Gees în copilăria mică, apoi am migrat spre rock- deh, cam așa era pe vremea lui Ceaușescu, însă prin ‘88-‘89 am ascultat pentru prima oară rapp american. Run DMC, Beastie Boys, LL Cool J, Public Enemy. A fost ca un virus care m-a cuprins rapid. Și uite, pentru 20 de ani, m-a ținut ‘captiv’. 🙂

După Revoluție, s-a lansat Radio Nova 22 și Hip-Hop Radio Show – prima emisiune de profil din România. De la Sleek am luat primele instrumentale… Restul a însemnat multă muncă și amintiri frumoase.

În paralel cu muzica ai început un alt domeniu interesant: presa. Cum ai ajuns în acest context, de jurnalist?

Încă de mic mi-a plăcut să scriu. Nu mi-au plăcut niciodată șabloanele și regulile 🙂 De aceea am avut ceva probleme cu profesorii. Voiau să mă oblige să fac ca ei, iar eu… nu și nu. În presă am ajuns printr-un văr de-al meu care se ocupa de publicitate la Tv Satelit și TeleCablu. Părinții mei se pensionaseră, fratele meu era la studii în Occident, deci trebuia să fac ceva. Așa că am făcut ceea ce știam – am scris. El mi-a zis clar – îți dau o șansa, dar nu te apăr dacă nu te descurci. Mi s-a părut fair. Nu știam să pornesc calculatorul. Îți dai seamă? Stăteam ore întregi că să învăț să scriu în word, să simt tastele, să văd care-i treaba cu netul etc.. Am învățat pe pielea mea cum se spune. Iar seara, în timp ce alții stăteau la beri, eu devoram talk-show-urile, le disecam pur și simplu încercând să înțeleg meseria asta. Până la urmă se pare că m-am descurcat 🙂 Uite că se fac vreo 20 de ani de când fac și presă, dacă punem și cei 3 ani de blogging.

Andrei, începuturile tale în online au la bază o întâmplare foarte interesantă, pe care aș vrea să o împărtășești citorilor. Povestește-ne de reacția oamenilor la primul tău articol cu subiectul: Cel mai mare dușman al meu.

Începuturi ca blogger. În online lucram deja de 8 ani 🙂 Și făceam vlogging de vreo 5, de când încă nu era cool să faci asta 🙂 Apropo, cred că și în zona aceea am fost un soi de deschizător de drumuri… Lucram la 220.ro când am scris textul amintit de tine. Nu mă mai simțeam din peisaj. Eram plafonat, simțeam nevoia de o schimbare… de adrenalina noului. Textul a venit natural, după ce am ascultat o piesă care avea următorul vers: you are your worst enemy. A fost o idee. De acolo, degetele au încins tastele și a ieșit textul. L-am urcat pe Facebook și am plecat la masă. La întoarcere, aveam vreo 500 de like-uri, sute de cereri de prietenie, share-uri la greu… Nu am înțeles. Scriam de ce sunt dușmanul meu – eu… Lumea a rezonat și am continuat. Trei zile mai târziu, după alte texte, mi-a scris Cristina Băzăvan și m-a întrebat: cât mai ai de gând să stai așa fără blog? Blog? Ce e aia? Ce să fac cu el? Curiozitatea a fost uriașă, s-a continuat la o discuție face to face cu ea, iar vreo 10 zile mai târziu vulpescu.eu era sus. Restul e la vedere 🙂 Peste 2000 de texte în 3 ani și jumătate. Îmi cam place să scriu.

Ai un capitol / fragment preferat în cele două cărți ale tale și dacă da care este acela?

Greu de spus. “Bărbații inteligenți nu au nevoie de amante” este un carusel de trăiri. El conține texte din etape diferite ale sufletului meu. Am început când eram la terapie, rupând bucăți și încercând să mă adun la loc și am ajuns la echilibru, ba chiar la un nivel superior de înțelegere a anumitor lucruri. “Iubirea de la A la Z” vine cu o idee de punere pe tapet a ceea ce numim iubire. Mi-e greu să spun dacă am părți preferate, e ca și cum m-ai întreba dacă îmi place mai mult mâna stângă 🙂 Sunt ale mele – fiecare cuvânt, fiecare virgulă, fiecare întrebare, fiecare răspuns. În plus, sunt multe stiluri de scriere în cele două cărți, stiluri pe care nu prea le poți compara.

Pentru a vedea întregul interviu despre începutul și cariera lui Andrei, poți comanda DVD-ul „Totul despre autorii Bookzone”

Stăm de vorbă cu Bogdan Marcu

Trimite un comentariu Cancel reply