Simona Lungu este o autoare debutantă, însă volumele sale „Întoarce-te la mine” au cucerit deja inimile a mii de cititori și este una dintre cele mai apreciate autoare din România.

Cartea a fost lansată în 2019 la editura Bookzone, iar odată cu revizuirea copertei și relansarea acesteia, i-am luat un interviu în exclusivitate, pentru a-i ajuta pe fani să descopere omul din spatele numelui, dat fiind că aceasta preferă să rămână în anonimat.

Simona Lungu s-a născut pe 28 octombrie la Constanța, oraș în care trăiește și în prezent, are un copil și multe proiecte în desfășurare, printre care și o nouă carte ce va fi lansată în curând.

1. Ai spus la un moment dat că povestea descrisă în cartea ta de debut, „Întoarce-te la mine”, conține și fapte reale, povestite de bunici. Cum decurgeau, mai exact, poveștile lor? În ce cadru au fost ele expuse și cum te-au marcat ele de-a lungul timpului?

Din păcate, nu mi-am cunoscut bunicii din partea mamei, aceasta având șaisprezece ani când a decedat mama sa. Bunicul patern i-a urmat când eram prea mică pentru a-mi păstra amintirile vii, așa că m-am bucurat doar de ,,mamaia”.

Locuia în altă localitate și făcea naveta zilnic pentru a suplini absența părinților noștri, aceștia lucrând în ture. Când veneam de la școală,  îmi plăceau micile surprize cu care mă aștepta, cum ar fi, frigănele, scovergi, gogoși, clătite…

Diverse situații  o aduceau într-o stare melancolică, de exemplu sirena unei ambulanțe sau curentul electric oprit  și –și depăna povestea. De cele mai multe ori, atunci când mă pieptăna sau îmi împletea părul. De la ea am auzit pentru prima dată de Horia Agarici, un aviator de elită al celui de-al Doilea Război Mondial, considerat ,, Salvatorul Constanței” sau de  versurile dedicate curajului său, fiind un șlagăr la modă în  vara anului 41’.

Părinții săi au săpat un fel de buncăr în spatele casei, unde se adăposteau când erau avertizați de atacurile aeriene, prin sirenele care vuiau prin oraș sau de la vapoarele din port.  Îmi descria cum populația  s-a refugiat în Cadrilater, îndesând în căruțe cât mai multe lucruri,  greutățile întâmpinate pe drum sau acolo.

Intoarce-te la mine Simona Lungu Bookzone

De remarcat, din contactul pe care l-a avut, într-un fel sau altul, cu soldații nemți, e respectul cu care tratau tinerele din oraș spre deosebire de cei sovietici, care au intrat forțat în casa lor, de au fost nevoite să se ascundă din calea lor, escaladând fereastra.

Multe evenimente nu le-am știut  din manualul de istorie și am preluat mai multe informații din diverse documente sau  din  fotografiile vechi de la Arhivă.  Trăind  într-o țară comunistă multe adevăruri au fost omise, cum ar fi atacul Constanței  din vara anului 1941.

Astfel, evenimentele reale s-au împletit cu ficțiunea și a apărut frumoasa poveste de dragoste a Anei și a lui Friedrich.  Scrisă întâi online, am avut ocazia să adaug  și amintirile  unor cititoare, din comentariile primite la fiecare capitol, relatări ale bunicilor sau străbunicilor  lor, proveniți din diferite zone ale țării.

2. Dacă tot suntem la capitolul acesta, îmi poți spune cum a fost copilăria ta și cum te-a format această etapă a vieții tale?

Născută și crescută într-o familie tradițională, cu un tată autoritar și o mamă care a încercat să umple toate golurile lăsate de  acesta, un frate mai mare și mai târziu, unul mai mic, pot spune că am avut o copilărie obișnuită. 

Am prins perioada în care emisiunile de la televizor  se difuzau  seara, curentul electric  deseori  întrerupt, încât vedeam doar începutul și sfârșitul filmului. Petreceam ore întregi la cozi imense, la ușa magazinelor alimentare, împreună cu alți copii, până eram înlocuiți de părinții sosiți direct de la serviciu sau la unele defilări, în onoarea tovarășului Ceaușescu.

Cu toate aceste lipsuri,  am  multe amintiri plăcute. Cele mai puțin plăcute  m-au motivat să-mi doresc mai mult, să fac un plan inițial pe care l-am urmat întreaga  viață, adăugând uneori și lucruri neprevăzute pe care ți le oferă viața de zi cu zi.

3. Ce fel de cititor erai în copilărie?

Întotdeauna am fost atrasă de lumea fascinantă a poveștilor, atât cele reale, spuse de mama sau mamaia, cât și  cele fantastice.  Copil fiind, am citit și recitit basmele publicate de Ispirescu, poveștile și Amintirile lui Creangă, iar mai târziu orice carte mi se părea interesantă. Nu aveam un gen anume, cum nu am nici acum, trecând ușor de la Robin Hood  la Ion a lui Rebreanu , de la Shogun la Doamna Bovary, de la Cei trei mușchetari la Rațiune și simțire…

4. Ai o carte preferată, la care te întorci deși o știi pe dinafară? Sau un scriitor favorit…

Da, ,,Mândrie și prejudecată” de Jane Austen.  Am recitit-o și am revăzut ecranizarea din 1995 de foarte multe ori. Uneori emitem judecăți despre o persoană, înainte de a cunoaște cu adevărat, bazându-ne doar pe prima impresie.  E o  lecție de viață.  Am citit și celelalte creații ale sale, așa că pot spune că ea este preferata mea.

5. Apropo de cărți, să ne întoarcem în zilele noastre. Am înțeles că ai publicat întâi cartea pe wattpad și apoi ți-ai făcut curaj să îi arăți lumina tiparului. Ceea ce s-a dovedit a fi un real succes – te așteptai să fie atât de bine primită de public?

De nenumărate ori am dat frâu liber imaginației, visând cu ochii în tavan, deși n-am întreprins vreun demers în acest sens. În urmă cu patru ani, am găsit pe coperta unei cărți recomandarea unei platforme de povestiri.

Curiozitatea m-a împins să-mi fac un cont și câteva luni am urmărit și așteptat capitolele postate de autori români anonimi și necunoscuți. Între timp am schițat câteva idei, scrise pe telefon, ca mai apoi să le postez.

Primele citiri au adus aprecieri și critici, dar nu m-au descurajat, ba chiar mi-au dat imboldul de a continua, cu o nouă dorință și anume, de a evolua. Poveștile au prins contur, cititorii s-au înmulțit, la fel și steluțele câștigate.  Ei au fost cei care m-au îndemnat să public. 

Viața m-a învățat să fiu realistă și rareori tind spre țeluri mai mari decât știu că le pot realiza.  Am fost oarecum sceptică până în momentul în care am văzut cartea postată pe site-ul editurii Bookzone. Aici am cunoscut oameni deosebiți, care mi-au conferit încredere în mine și în creația mea.

Datorită lor, povestea a ajuns la sufletul mai multor oameni, exact cum și-au dorit cititorii mei de pe wattpad.

6. Cum ți-a schimbat acest debut literar viața?

Intoarce-te la mine Simona Lungu editura Bookzone

Toată activitatea de pe wattpad a fost secretă. Era o parte din viața mea, de care nu știa nici familia. Poate uneori i-am dezamăgit pe cei care mă urmăreau pe wattpad, prin faptul că nu le răspundeam la comentarii, dar nu mă puteam trăda celor din jur. În ziua în care a fost publicată, am trimis link-ul tuturor cunoscuților și reacțiile au fost pe măsură.

Unii au crezut că este una dintre poantele mele trimise pe messenger și au răspuns ca atare, alții, că ar fi vorba de o coincidență de nume.  Primele zile am primit doar răspunsuri amuzante, ca mai apoi să realizeze că e adevărat. Simona Lungu, fiica, sora, soția, mama, prietena, colega…, a publicat o carte!

Cred că schimbarea a survenit în modul în care mă percepeau unii oameni până atunci. În ceea ce mă privește, am devenit mai încrezătoare.

7. În povestea Anei, din volumele „Întoarce-te la mine”, este și un pic din tine? Te regăsim pe undeva, printre rânduri?

Firul narativ, scris la persoana I, reprezintă procesul de maturizare al Anei, o tânăra răsfățată, însă, pe care viața decide s-o supună la grele încercări. Iubirea o schimbă, o învață să dăruiască și mai ales să lupte pentru tot ceea ce-i oferă fiecare zi. Sunt un om care nu se lasă dărmat de probleme cu ușurință.

Văd jumătatea plină a paharului și datorită optimismului sunt persoana de azi. Consider că tot ce mi s-a întâmplat până acum, bun sau rău, a fost voința Domnului, pentru a mă întări și a aprecia tot ce am realizat. Deci, da! În Ana este o parte din mine, din mama, din mamaia, dar și din femeile care au supraviețuit  unui război cumplit.

8. Ce ne poți spune despre tine, astfel încât să potolim curiozitatea fanilor și să-i ajutăm, totuși, să cunoască o bucățică din adevărata Simona Lungu?

Provin dintr-o familie modestă, născută într-un orășel de la malul mării. Iubesc această țară și mai ales zona în care mi-am petrecut întreaga viață, tocmai de aceea personajele mele sunt autohtone.

Sunt soție și mamă a doi copii năzdrăvani. Iubesc muzica rock și marea, părăsind-o doar în vacanțe. În copilărie eram destul de zglobie, stresând deseori vecinii cu țipetele și jocurile mele, ajungând la polul opus pe perioada liceului.

Porecla din copilărie ,,Ciușca” s-a preschimbat în ,,Sălbatica” datorită timidității. Acum sunt deschisă, sociabilă și glumeață cu apropiații, dar devin reticientă cu cei care au manifestări arogante. De patru ani ne-am mutat la casă, aducând o nouă metodă de relaxare și anume, grădina mea cu flori.

Sunt un om activ și încerc să-mi îndeplinesc cu brio fiecare îndatorire, astfel, alerg între școală, serviciu,  activitățile extrașcolare ale copiilor mei,  gospodărie.  Scriu noaptea sau în puținele momente de singurătate și am considerat această activitate ca fiind terapia mea gratuită, antistres, după o zi obositoare .

Intoarce-te-la-mine

9. Știm că ai o nouă carte în plan. Având cititorii în minte, care-i rațiunea pentru care scrii?

Noua carte se numește ,,Prejudecăți” și este o altă poveste pe care cititorii de pe wattpad m-au îndemnat s-o public. Așa cum spune și titlul,  societatea impune uneori idei preconcepute asupra unui lucru, problemă, ființă  sau în cazul de față, a unei etnii. Și în această poveste se îmbină realitatea cu ficțunea.

De această dată acțiunea se petrece în prezent, în lumea satului românesc, experiență trăită personal cu mai mulți ani în urmă. Poveștile mele transmit  un mesaj și îmi doresc să reprezinte o lecție de viață, prin care unele  persoane se pot regăsi sau pot învăța câte ceva.

10. Dacă ai organiza o petrecere literară acasă la tine, pe cine ai invita?

Of, e prea mult spus! Dar mi-ar plăcea să fiu invitată la o reuniune a tuturor autorilor contemporani, mai mult sau mai puțin cunoscuți. Probabil n-aș îndrăzni să mă apropii prea mult și aș rămâne într-un colț,  urmărindu-i cu mare atenție, curiozitate și bucurie. Aș simți o mare mândrie că aș fi acolo și că într-un fel sau altul , fac parte din lumea lor.