De câte ori poți muri într-o viață? De câte ori îți permiți să trăiești. Și în funcție de câte cărți poți să scrii. Chris Simion este acel gen de autor care sângerează în scrierile sale, care își conturează rănile prin cuvinte și care moare și renaște cu fiecare carte.
Scrisul este un proces terapeutic, este bine cunoscut acest fapt, însă modul în care se exprimă Chris Simion este de-a dreptul cathartic și dureros. Când pui mâna pe o carte scrisă de ea, trebuie să te asiguri că nu ai probleme cu inima, pentru că metaforele ei vor ataca exact acolo unde doare, și, desigur, un pachet de șervețele, pentru că valul de emoții și de trăiri pe care le stârnește este incontrolabil și va căuta cu siguranță o cale de ieșire.
Tot ce ni se întâmplă, frumos, urât, divin, diabolic, suntem noi. Vreau să trăiesc cu tine tot. Să mă satur de tine, să te vărs și apoi să o luăm de la capăt. Unul fără celălalt nu existăm, oricât de mult am vrea asta. În momentul în care ne-am întâlnit, ne-am amestecat sufletele.
Despre Chris Simion
Chris Simion este o recunoscută regizoare de teatru de avangardă, dar scrie și cărți, activând în lumea literară de la 16 ani și devenind, din 2009, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Numită „un fel de pui de Cioran în fustă neagră”, Chris Simion creează și scrie cu o inspirație aproape divină, ce apropie cititorul de abstract și îl conduce către o spovedanie interioară cu Sinele Suprem. Printr-o serie de cărți cu veleități spirituale îi poate convinge până și pe atei să creadă într-o putere exterioară, transformându-i în exploratori ai misticului.
Obstacolele cu care te confrunți în afară reprezintă limitele pe care le porți înlăuntrul tău. Încearcă o fază: crede pentru a vedea, nu a vedea pentru a crede. Singurul care te poate face fericit ești tu însuți.
A scris multe cărți despre viață, însă enumerăm top 3: În fiecare zi Dumnezeu se roagă la mine, 40 de zile și Ce ne spunem când nu ne vorbim. Astăzi îți vom face o scurtă incursiune în ultima carte menționată, care este, din punctul nostru de vedere, cea care îți va deschide apetitul și curiozitatea față de stilul Mercurian.
Despre „Ce ne spunem când nu ne vorbim”
Ce ne spunem când nu ne vorbim este mai mult decât o carte, mai mult decât o confesiune. Este o bucățică din sufletul unui om, urmărit de angoase și frustrări, plin de iubire și de confuzie, ce transformă viața într-un roller-coaster de trăiri și experiențe marcante.
În această carte, Chris Simion este un soi de Nostradamus, anticipând și atrăgând un diagnostic care, pe noi, muritorii de rând, ne cutremură până în măduva oaselor. Scrisă în 2011, „Ce ne spunem când nu ne vorbim” este despre Floarea-Soarelui, care, odată ce primește un diagnostic fatal, alege să fugă de toți cei pe care îi iubea, să se izoleze și să-și trăiască suferința în solitudine, comunicând totuși, telepatic, cu cel mai iubit. Ani mai târziu, în 2017, însăși autoarea este diagnsticată cu cancer la sân, ceea ce dă o forță incredibilă cărții și rezumă durerea și frica pe care le poate experimenta o ființă umană. Dar asta e altă poveste…
În moarte și în iubire, lucrurile lumești nu mai au relevanță
În Ce ne spunem când nu ne vorbim avem acces la gândurile intime pe care Floarea-Soarelui le trimite către Zmeul Albastru pe e-mail sau doar sub formă de draft, fără adresă, fără nume reale, fără statut sau vârste și alte detalii anodine. Pentru că, în moarte și în iubire, lucrurile lumești nu mai au relevanță.
To: floarea_soarelui@yahoo.com
Mi-e atât de dor de tine și am atâta sete de firesc cu tine, de curat. Am greșit. Dar cine nu o face. Și oare nu tocmai pentru că am greșit mi-e atâta sete de a face un duș în suflet?
Dincolo de mesajele siropoase, de dezamăgiri și învinuiri, dincolo de cuvintele pe care le spun și totuși le tac, între Floarea-Soarelui și Zmeul Albastru descoperim o fuziune nelumească, fiind conectați mai mult decât la o sursă de internet și mai mult decât prin gesturi și comunicare.
Care din noi suntem noi? Cel de atunci, cel de acum, cel de mai târziu? Cu câtă ușurință trecem de la un vis la altul? Știu că în toată perioada cât nu am vorbit, ai primit semne de la mine. Gânduri care te-au făcut uneori să tresari, senzații, mirosuri, imagini, zgomote, frig… și bătăi acute de inimă. Noi comunicăm prin respirația noastră și asta nu o să ne-o ia nimeni și nu o să dispară niciodată.
Stilul lui Chris Simion îl aduce pe Dumnezeu mai aproape de om. Îl traduce prin fiecare cuvânt și prin fiecare gest de iubire pe care îl insinuează. Mai mult decât atât, îl coboară în Infernul sufletului omenesc, acolo unde îți trebuie curaj și permisiune să intri. Numai iubirea conferă această libertate, iar iubirea e Dumnezeu în viziunea autoarei. Acest aspect poate fi ușor observat prin felul în care transpune sentimentele în seria ei de cărți despre viață.
Omul se cunoaște pe marginea prăpastiei, în nuditatea lui, dacă îl pătrunzi, dacă ai curaj să cobori în el și prin el în Infern, dacă nu te sperii de urâtul din om și te oprești. Omul se cunoaște adânc prin cel mai subtil dans al sufletului și al spiritului său. Când simți că iubești un om, înseamnă că poți să tai cerul în două cu sufletul tău, că poți să cobori cu acel om împreună în Infernul lui și al tău. Că acel om se arată în goliciunea lui, se dezbracă și te lasă să exiști în el, te lasă să cauți în el. Încrederea că celălalt nu te va ucide nu are cum să fie cu jumătate de măsură. Ori îl lași să trăiască în tine cu totul, ori îl oprești la ușa sufletului și te dezminți.
Această carte este un tezaur de citate și idei profunde, pe care le putem integra în toată ființa noastră și pe care le putem purta prin lume, ca un ghid de întoarcere „acasă”. Acasă, acolo unde ne e inima, acolo unde suntem noi înșine fără scuze, acolo unde adevărul domnește.
Dacă ți-am deschis apetitul pentru cărțile lui Chris Simion, poți comanda pachetul de cărți online, aici: http://bit.ly/pachet-chris-simion