Înapoi în site 
În Farasa Capadociei - pământ udat cu sângele mucenicilor, loc unde piatra însăși se roagă – s-a născut un sfânt botezat de sfinți, un munte al credinței sincere. Cuviosul Arsenie Capadocianul - același care învăța îngerii cum să se roage - l-a luat pe prunc în brațe și a văzut cu ochii duhului viitorul său. A văzut cum urșii mâncau din palma tânărului Paisie, cum șerpii - dintre cei otrăvitori - se încolăceau la picioarele lui fără să-l vatăme, iar căprioarele își plecau capul în fața lui. Firea i se supunea ca unui al doilea Adam, înainte de cădere. Acesta a fost sfântul Paisie, pustnicul din Sinai, vecin cu îngerii. Această carte reunește cuvintele Sale deosebite cu mărturiile și minunile care au cutremurat întreaga comunitate athonită.
„Vin atâția și atâția oameni aici. Toți, când pleacă, sunt bucuroși. Dar nu se gândesc unde se duce durerea lor.
Toată vine la mine."
– Sfântul Cuvios
Paisie
„Vin atâția și atâția oameni aici. Toți, când pleacă, sunt bucuroși. Dar nu se gândesc
unde se duce durerea lor. Toată vine la mine."
– Sfântul Cuvios Paisie
„Cine are ochi de citit, să citească… Mi-ar fi plăcut să fi zis eu cuvintele pe care le-a spus Părintele Paisie Aghioritul.”
Înainte să se crape de ziuă, toaca bate la mănăstire. Bate adânc, ca inima când știe că e chemată. Măicuțele se ridică din somn fără să se vaite, cu mâinile deja îndreptate spre făină, spre aluat, spre focul din vatră care n-a apucat să se stingă bine. Afară, prin ceața dimineții, monahii umblă printre plante — rup roiniță cu degetele, culeg coada-șoricelului, se opresc o clipă lângă călin și, fără să-și explice lor înșiși de ce, îngenunchează. Se roagă acolo, la rădăcina lui, cum se rugau străbunii — cu fruntea aproape de pământ și cu cerul aproape de frunte. E vindecare curată și pace fără nume. Sunt daruri mici ale vieții mănăstirești care frâng marile greutăți ale vieții. Și acum, tainele cunoscute în trecut doar de monahi și măicuțe nevoitoare sunt așezate cu slavă la picioarele tale, alături de învătățurile Sfântului Paisie.
Fie ca aceste cuvinte însemnate să fie untdelemnul care umple potirul credinței, ca iubirea Sfântului Paisie pentru omenire să se reverse în sufletul cititorului ca dintr-o fântână care nu seacă. Sfântul Paisie nu a privit niciodată suferința de pe mal, ci s-a aruncat în vâltoarea ei cu o delicatețe dumnezeiască, tămăduind rănile prin propria sa jertfă. S-a golit pe sine de tot ce era al lui — de nevoi, de odihnă, de timp, de trup — și în locul a tot ce a dat, a intrat Dumnezeu. Descoperă o carte scrisă cu râvnă, pentru suflete care au uitat că lacrimile pot fi și de bucurie.
Era înzestrat cu darul înainte-vederii — oamenii veneau la el cu întrebări pe care nu apucau să le rostească, deoarece el le răspundea înainte ca ei să deschidă gura.
Sălbăticiunile deșertului nu se temeau de el — pentru că nu simțeau în el nimic din ce le speriase în alți oameni: mînie, teamă, dorința de a stăpâni..
A înființat o mănăstire de maici din recunoștință pentru o transfuzie de sânge.
S-a rugat pentru mântuirea diavolului, până când a fost batjocorit de un cap plutitor de câine. A înțeles atunci că răul nu se va mântui niciodată.
A fost vizitat de Maica Domnului. Paisie nu a îndrăznit să își ridice ochii la ea.
Rugăciunea lui neîncetată a aprins toate candelele din Konitsa. Se vorbea despre o lumină mai aprinsă ca soarele, văzută de la fereastra chiliei Sale.
„Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit vreodată în Sfântul Munte Athos.”
Omul este iubit înainte să se știe iubit. Și uneori, ca să afle aceasta, Dumnezeu îi trimite pe pământ oameni prin care iubirea Lui capătă chip, glas și mâini. Arsenie și Paisie au fost doi dintre acești oameni. Nu s-au căutat. Nu s-au știut. Și totuși au lucrat la aceeași rânduială — unul în Ardealul cel aspru și binecuvântat, celălalt în pustia cea sfântă a Athosului — ca două candele aprinse din același foc nevăzut, pusă una la răsărit și una la apus, ca să nu rămână întuneric nicăieri. Că Dumnezeu nu lasă veacul fără martori. Și veacul acesta, frământat și rece și grăbit, i-a avut pe ei.
„O carte extraordinară, pe care o recomand cu drag! Am fost eu însumi la Panaguda, cu ucenicii mei, în fața chiliei unde a trăit și a făcut minuni Sf. Paisie. Editura Bookzone aduce acum în fața cititorilor mărturii ale sfințeniei acestui mare om, iubit și astăzi în România. Conectați-vă cu Paisie Aghioritul și lăsați-vă atinși de harul său. Har și pace, Doamne!”
- Părintele Vasile Ioana
„Cartea aceasta este prezența și prezentarea vieții unui om cu totul special, a unui sfânt care pleacă din țara sa către cer pe calea slujirii aproapelui, pe calea smereniei care urcă în Împărăția lui Dumnezeu. Literatura română teologică se îmbogățește foarte mult prin această carte."
- Părintele Constantin Necula
