Ce facem atunci când oamenii de care suntem apropiați ne
împărtășesc grijile pe care le au? Aș fi vrut să spun atât
de multe când Harry vorbea despre tulburările sale
interioare... Apoi mi-am amintit de antrenamentul pentru
care îl făceam, fiind călugăr: prezența noastră tăcută poate
fi mai puternică decât un milion de cuvinte goale. Cu toții
avem două urechi și o gură; volumul cuvintelor pe care le
ascultăm și volumul celor pe care le rostim trebuie să fie
proporționale. Rareori oamenii doresc o soluție reală pentru
problemele lor înainte de a fi ascultați și înțeleși în
profunzime.
Îmi aduc aminte de primele zile în care oamenii veneau și
aveau încredere în mine. Eram un tânăr călugăr, nerăbdător,
deschis, dornic să salvez lumea cu noul meu simț al aflării
scopului suprem. În imaturitatea mea, aș fi dat curs
soluției imediat ce îmi venea în minte, fără să înțeleg că
oamenilor nu le pasă de ceea ce știi, decât dacă au
siguranța că îți pasă. De fapt, răspunsul la toate
problemele legate de condiția umană foarte rar exclude o
ureche atentă și plină de compasiune. Atitudinea cu care
ascultăm atent este la fel de esențială ca soluțiile cu care
venim. Nu aveam de gând să fac o greșeală și de data asta,
cu Harry.
M-am bucurat că traficul s-a stabilizat și, odată cu el, și
gândurile mele. Au trecut câteva momente de tăcere înainte
de a vorbi.
- Harry, îmi pare rău că treci prin asta. Îți mulțumesc că
ai încredere în mine și că mi-ai împărtășit toate acestea.
Chiar și atunci când nu faci altceva decât să vorbești cu
cineva despre problemele tale, nu te simți mai ușurat? Nu
simți speranța că lucrurile se vor îmbunătăți?
Harry s-a uitat la mine, neîncrezător.
- Vreau să ies din această mizerie. Dar nu văd o cale de
ieșire fără să-mi stric complet viața. Am aproape patruzeci
de ani; este prea târziu pentru a face schimbări radicale.
Ce ar trebui să fac?
„Ce ar trebui să fac” sunt cele cinci cuvinte pe care orice
terapeut le urăște, m-am gândit. Asta pentru că orice sfat
direct venit din partea acestora se transformă în „magie”,
și care, dacă este urmat întocmai, va oferi „rezultate
garantate”, deoarece așa a spus Gaur Gopal Das. Totuși, nu
așa stau lucrurile. A urma orbește turma ne poate duce la
rătăcire. A face alegeri în viață este ca și cum ai cumpăra
ceva de la mall. Vânzătorul ne poate arăta toate produsele
disponibile, ne poate prezenta avantajele și dezavantajele
fiecăruia, dar noi trebuie să facem alegerea până la urmă.
Decizia finală este responsabilitatea noastră.
- Nu sunt gurul tău, sunt prietenul tău, am spus. Trebuie să
ne luăm singuri propriile decizii, iar eu nu te pot ajuta
decât prin prisma gândirii mele. Nu știu totul și nici nu
pretind asta, dar, din experiența mea de prieten a mii de
oameni din întreaga lume, nu ești singurul. Mulți oameni
trec prin lupte similare cu ale tale. În timp ce ne
strecuram prin traficul din Mumbai, Harry oftă din nou, dar
părea a fi un suspin de ușurare.
- Vezi câți oameni sunt blocați în trafic? am întrebat. Toți
sunt ca noi. Pot fi în mașini diferite, dar toate sunt
blocate. Uită-te în jurul tău: un domn în vârstă conduce un
taxi în care se află turiști britanici. Alt șofer de taxi
ascultă la radio melodii vechi de la Bollywood. Sau privește
acel Rolls-Royce din depărtare.
Harry aruncă o privire la o mașină mai bună decât a lui.
- Cu toții avem trei lucruri în comun: suntem blocați, avem
o călătorie de finalizat și avem o destinație. Acum
imaginează-ți că blocajul în trafic ar dispărea. Cu toții am
fi liberi să ne încheiem călătoria liniștiți și să ajungem
la destinația aleasă.
- Și ce au de-a face toate cu situația mea? răspunse Harry.
- Există un astfel de blocaj și în mintea noastră, Harry. Și
acel blocaj ne împiedică pe fiecare dintre noi să ne atingem
adevăratul potențial. Imaginează-ți cum ar fi dacă am ști să
eliminăm această perturbare. Fără nori de nesiguranță care
să ne înece, fără zgomot de mașini care să ne distragă de la
ceea ce este important, și cu rezerve de combustibil pentru
a ne susține, astfel încât să trăim o viață care merită
trăită.
