Înapoi în site
HEX te pune în mijlocul unei lupte aprinse dintre rațional și emoțional, dintre trecut și prezent, din care sufletul se străduiește să nu iasă sfâșiat.
Comandă povestea cu peste jumătate de milion de lecturi pe Wattpad și descoperă urmările unui triunghi amoros neaștepat!
„Hex” este povestea băiatului care a ucis soarele și luna.
După ce se întoarce în orașul natal, Hex Zhelezkin este pus în situația de a-și confrunta, din nou, trecutul care continuă să îi macine gândurile. Moartea iubitei sale, Sunny, trezește în acesta vechi răni ce nu s-au cicatrizat încă, iar bătălia ce ia naștere în sufletul său, între rațiune și noile sentimente față de Luna, îl determină să facă cele mai grele alegeri din viața sa.
În lupta dintre ce e bine și ce e rău, calea de mijloc pare cea mai distrugătoare.
„— Îmi e dor de tine, Hex, șoptește la un moment dat, pe o voce oarecum stinsă. Îmi e dor de cel mai bun prieten. Cel care mă asculta mereu când aveam nevoie de cineva și care mă înțelegea mai bine decât oricine. Ai fost totul pentru mine, iar apoi… n-ai mai fost nimic.
Strâng din buze, simțind cum tensiunea îmi acaparează corpul. Iar Luna nu mă ajută deloc, pentru că imediat ce își ridică privirea spre mine și-i zăresc ochii umezi, pieptul mi se strânge ca într-o menghină.
— De ce nu poți vedea că mă sparg în bucăți la picioarele tale? De ce nu-ți poți da odată vălul ăla de pe ochi pentru a vedea că sunt aici, acum, și-ți cer să nu mai zaci în umbra morții lui Sunny? S-a dus, Hex! Nimeni și nimic n-o mai poate aduce înapoi. De ce continui să trăiești ca și cum n-ar mai exista viață dincolo de ea? Asta nu e iubire, Hex. Asta e pur și simplu prostie! Fiindcă nu renunți să mai trăiești pentru o persoană pe care pretinzi c-o iubești!
— Oprește-te! Îmi încleștez maxilarul, resimțind durerea din nas mai acută decât fusese înainte. Doar… Înclin din cap, neștiind cum să reacționez pentru a nu face un lucru necugetat. Doar oprește-te. Te rog.
Preț de câteva secunde, uită să mai clipească. Doar stă acolo, cu picioarele înfipte în podea, privindu-mă ca și cum n-ar recunoaște omul din fața ei.
Clipește repede, clătinându-se vreo doi pași înapoi, și pot vedea, după cum își mușcă buza de jos, că pare străbătută de o emoție ce riscă să dea pe dinafară. Buzele mi se usucă, iar pieptul mă arde pe interior cu fiecare pas pe care-l face spre balcon și, oricât de mult aș vrea s-o întorc din drum pentru a calma lucrurile, ceva înăuntrul meu mă ține pe loc.
Deschide ușa balconului, lăsând aerul rece să se infiltreze printre trupurile noastre, apoi se întoarce brusc spre mine, exact în momentul în care o lacrimă i se scurge pe obraz.
Ochii îi par acum goi, secaţi de orice strălucire.
— O să mă opresc, Hex. Exact așa cum îți dorești. Își trage apoi nasul, aruncându-mi o ultimă privire și dispare, câteva secunde mai târziu, din camera mea.
Și după cum se pare, și din viața mea.”
