Înapoi în site 
Spania anului 1936 era sfâșiată de un război civil sângeros. Pe de o parte, Republica; pe de alta, rebeliunea naționalistă a generalului Franco. Mii de străini au venit să lupte de partea Republicii, convinși că acolo se decide soarta libertății în Europa. Printre ei, un jurnalist englez pe nume George Orwell. S-a înrolat într-o miliție și a ajuns în tranșee, unde a fost împușcat în gât. A supraviețuit. Dar adevărata rană a fost alta: a văzut cum tabăra care promitea eliberarea își vâna și își ucidea proprii aliați, cum ziarele mințeau fără să clipească, cum trecutul era rescris peste noapte. Atunci a înțeles ceva ce nu avea să-l mai părăsească niciodată — și care, peste ani, avea să devină cartea 1984.
Orwell ura din toate fibrele lui regimurile care zdrobesc omul — văzuse cu ochii lui, în Spania, cum arată minciuna ridicată la rang de putere. Iar 1984 a fost felul lui de a striga acea repulsie, transformând-o într-o lume pe care n-o poți uita. E lumea lui Winston Smith, un om obișnuit dintr-un stat care vede tot. Partidul și Fratele cel Mare controlează totul: ce faci, ce spui, până și ce ai voie să gândești. Trecutul e rescris zilnic, adevărul e doar ce hotărăște puterea, iar o privire greșită te poate condamna. În toiul fricii, Winston face singurul lucru interzis: gândește liber și iubește. Își găsește un refugiu — o cameră ascunsă, o femeie, o fărâmă de fericire. Crede că a scăpat. Dar Orwell n-a vrut să ne liniștească. A vrut să ne avertizeze: în lumea aceea nu există colț nevăzut. Și exact asta o face de neuitat — nu monștrii, ci cât de ușor poate fi strivit un om care voia doar să fie liber.
Orwell ura din toate fibrele lui regimurile care zdrobesc omul — văzuse cu ochii lui, în Spania, cum arată minciuna ridicată la rang de putere. Iar 1984 a fost felul lui de a striga acea repulsie, transformând-o într-o lume pe care n-o poți uita. E lumea lui Winston Smith, un om obișnuit dintr-un stat care vede tot. Partidul și Fratele cel Mare controlează totul: ce faci, ce spui, până și ce ai voie să gândești. Trecutul e rescris zilnic, adevărul e doar ce hotărăște puterea, iar o privire greșită te poate condamna.
În toiul fricii, Winston face singurul lucru interzis: gândește liber și iubește. Își găsește un refugiu — o cameră ascunsă, o femeie, o fărâmă de fericire. Crede că a scăpat. Dar Orwell n-a vrut să ne liniștească. A vrut să ne avertizeze: în lumea aceea nu există colț nevăzut. Și exact asta o face de neuitat — nu monștrii, ci cât de ușor poate fi strivit un om care voia doar să fie liber.
Numele nu a venit ușor. Multă vreme cartea s-a numit „Ultimul om din Europa", iar Orwell a ezitat până aproape de final. Editorul i-a propus altceva: un titlu cu un an, mai izbitor și mai ușor de ținut minte. Dar de unde anul? Explicația cea mai cunoscută spune că Orwell a luat anul în care termina cartea — 1948 — și i-a inversat ultimele două cifre. Manuscrisele arată că povestea fusese plasată întâi în 1980, apoi în 1982, și abia la urmă în 1984, pe măsură ce boala îi încetinea scrisul. Așa s-a născut un viitor care, de fapt, nu era decât prezentul lui, deghizat.