Să vorbim cadru cu cadru

Primul element esențial al limbii române pentru ureche, pe care l-aș numi chiar biblia acestei limbi, este conceptul de „vorbit cadru cu cadru”. Probabil te întrebi ce înseamnă asta, așa că hai să clarificăm cu un exemplu – știi că îmi place să explic lucrurile așa. Imaginează-ți că ne uităm împreună la un film pe Netflix. De obicei, vedem filmul pe tot ecranul, bucurându-ne de fiecare scenă, una câte una. Apoi imaginează-ți că ecranul este împărțit în șase părți, iar în fiecare pătrățel rulează o scenă diferită din film. Crezi că ar mai fi la fel de ușor și plăcut să urmărești povestea? Poate că unii dintre noi ar putea, dar cu siguranță experiența nu ar fi deloc satisfăcătoare. Nici măcar ochiul nostru, care este destul de rapid și „inteligent”, nu poate procesa atât de multe secvențe deodată. Ei bine, gândește-te că noi asta facem în vorbire. Prezentăm un film vorbit în mai multe secvențe deodată, cu mai multe acțiuni care se derulează în același timp. Îți imaginezi ce poate ieși acolo? Unele se pot suprapune, iar din această suprapunere apare neînțelegerea.

Ecranul tău de vorbire cu mai multe cadre deodată se numește FRAZA!

Ne place să vorbim în fraze lungi, complicate, în care amestecăm mai multe gânduri deodată. Și de aici începe eșecul tău ca vorbitor. Iată ce îți propun – ceva mult mai simplu pentru tine și mult mai util pentru cei care te ascultă: vorbitul cadru cu cadru. Acesta presupune să spui câte o idee clară, cap-coadă și pe rând, astfel încât să fie ușor de urmărit și de procesat. Pe scurt, îți propun să înlocuiești fraza cu propoziția. Așa vei reuși să le dai celor care te ascultă o scenă la care să se concentreze pe rând, nu un film în mai multe ferestre simultan.

În limba română pentru ureche, frazele sunt strict interzise. De fapt, nu ai nevoie de mai mult de una sau două fraze complexe ca să pierzi complet atenția publicului. Și de ce se întâmplă asta? Pentru că urechea nu poate procesa atât de multe idei într-un timp atât de scurt.

Hai să luăm un exemplu:

„BUNĂ ZIUA TUTUROR NUMELE MEU ESTE TEODORA MEȚIU ȘI DE PESTE 15 ANI PREDAU CURSURI DE PUBLIC SPEAKING CARE AU SCHIMBAT VIEȚILE A PESTE 5 000 DE PARTICIPANȚI PENTRU CĂ TEHNICILE MELE SUNT CONCEPUTE SĂ POTENȚEZE ABILITĂȚILE DE COMUNICARE ALE FIECĂRUIA IAR ASTĂZI MULȚI DINTRE ACEȘTI PARTICIPANȚI AU FAMILII FERICITE ȘI CARIERE DE SUCCES.”

Acum, imaginează-ți că asculți această frază, și nu că o citești. Probabil te-am pierdut pe undeva pe drum. Și nu e de mirare, pentru că ți-am livrat o mulțime de informații în aceeași „respirație”. Până la punctul final, am strecurat cel puțin patru-cinci idei, adică patru-cinci „secvențe de film” pe care urechea ta ar trebui să le proceseze rapid. Și asta este prea mult într-un timp atât de scurt. Fraza este prima care dispare atunci când vorbim despre limbajul pentru ureche.

Și acum să vedem cum ar trebui să transformăm o frază într-o vorbire cadru cu cadru sau, dacă vrei, în idei „full screen”. Să modificăm exemplul:

„Bună ziua tuturor! (Punct) Numele meu este Teodora Mețiu. (Punct) De peste 15 ani predau cursuri de public speaking. (Punct) Peste 5 000 de oameni au participat la cursurile mele. (Punct) Mulți dintre ei au ajuns să aibă vieți fericite. (Punct) Cariere fericite.”

Ce fac de fapt aici? Fragmentez idee cu idee. Împart întreaga frază în cadre scurte, fiecare surprinzând o singură acțiune. Așa, urechea poate procesa fiecare gând pe rând, fără a se simți copleșită. Dacă încerci să pui prea multe idei într-un singur cadru, ajungi să complici lucrurile pentru urechea ascultătorului – care, să fim sinceri, știm deja că se plictisește rapid. Urechea e ca un copil care nu poate sta locului și imediat își pierde interesul.