Comandă pachetul "Detectiv de România", volumele 1 și 2, scrise de Silviu Iliuță, la prețul special de doar 39 Lei!

Comandă

Pentru că avem nevoie de un detectiv al nostru, român. Azi, în prezent. Unul care să ne scoată din cotidian și să ne ducă undeva, în lumea lui, plină de indicii, enigme și mistere.

Anton este un detectiv atipic pe care îl vom descoperi încă din copilărie și până când, fiind om în toată firea, se lovește de misterul vieții lui din propriul birou de detectiv particular (nu de stat): indianul înecat într-un dulap.

Scene pitorești, umor, ironie și o intrigă care te va conduce pe diferite planuri în căutarea vinovatului.

Prin Detectiv de România suntem părtași, alături de Silviu Iliuță, la o reînviere a genului polițist, un gen aparte care își va găsi locul în sufletul și mintea fiecărui cititor. O carte care îți va dezvolta instinctul și atenția pentru detalii în timp ce te va face să râzi pe nerăsuflate.

Îmi așteptam băiatul să termine antrenamentul de la fotbal, în mașină, liniștită și cu volumul 2 sub nas. Spre sfârșitul cărții m-a bufnit un râs isteric și apoi pauză... Un domn, care a urmărit toată scena s-a apropiat de mașină și, prin geamul deschis, m-a întrebat: „Doamnă, vă pot ajuta cu ceva?” Ridic privirea și îi spun: „doar dacă ai volumul 3 la tine, că l-am uitat acasă” și mi-au dat lacrimile. A plecat fără să spună nimic. :))

Andreea Ioniță
Am terminat de citit, vă declar sincer și cu mâna pe corazon că am rămas cu un GUST AMAR al dezamăgirii. Și asta din cauza cărților pentru că....sunt prea mici!

Dar știți cum se zice, esența bună în recipient mic se păstrează. Mulțumesc pentru momentele de destinere și râsetele înfundate (ca să nu-i trezesc pe cei din casă) oferite. Ah, și felicitări, la cât mai multe!

Giorgina Grigoraș
Am citit „Cronicile unui bărbat” și... omule ești incredibil. Sunt convinsă că nu sunt singura care îți scrie asta însă nu mă pot abține. Imaginația ta este incredibilă, pe cuvânt. Frumusețea poveștilor, tot. Să știi că la final m-am întrebat: oare a fost real ce am citit? Îmi doresc tare să citesc tot ce vei scoate în lumina tiparului. Am râs crunt, ca o dementă în avion de toți se întrebau ce Dumnezeului citesc de e așa amuzant.

Ana Maria

Te-am terminat. Tot, tot, tot. Mi-ai plăcut enorm. Singura mea tristețe este că acum trebuie să umblu fără tine în geantă. Te deschideam în așteptare pe la dentist, în pauzele de la muncă ori atunci când ajungeam mai devreme și mai citeam câte un capitol așa, în fuga calului. Pentru cărțile tale am mers mai des la cafenea, ceea ce m-a relaxat și mi-a adus aminte că sunt om și am nevoie de timp pentru mine. În plus, m-ai băgat și în cadă de câteva ori. În ritmul alert și nebun în care trăiesc, făceam numai dușuri rapide. De când cu tine, mi-am permis luxul de a intra în cadă și a sta până se răcea apa. Dar nu ieșeam. Nu, nu. Pentru că nu se terminase capitolul. Dar și când ieșeam, mai stăteam udă, zgribulită de frig să mai citesc câteva pagini. O să te recitesc cândva, sunt sigură și tocmai de aceea, nu te voi împrumuta. Cine te vrea, să te cumpere. Mai scrie. Îmi lipsești în geantă.



Larisa


Misterul indianului înecat într-un dulap

- prima parte -

Copilăria marelui detectiv. Acum mulți, mulți ani. Treizeci și patru.

Povestea lui Anton începe într-o zi călduroasă de vară. La numai o sută optzeci de zile de acea zi, într-o iarnă. Atunci s-a născut, în singurul spital din orășelul de la malul mării, un băiat chipeș ca un Făt-Frumos sau ca un actor de film. Poate chiar ca Florin Piersic, dacă Anton ar fi fost blond. Și dacă ar fi fost frumos. Cât despre „orășelul de la malul mării”, în mod evident este vorba de un râu. Mai mult spre pârâu. Practic, un pârâiaș care împarte orașul în două. Încă de cum l-au zărit prima dată, în salonul numărul 2, și singurul, al maternității, rudele l-au plăcut mult.

- Doamne, ce căpșor… dublu are! (mătușa)

- Nu seamănă deloc cu mine, îi lipsește puța. Al cui e? (tatăl)

- E atât de pătrat… e atât de… Până la urmă, ce naibii e? (mama)

Apoi îl vedem pe grăsunelul Anton la 4 ani de viață, alergând ca un ieduț șchiop pe străduțele aproape pavate cu piatră cubică ale orășelului, cu înghețata sa triplă în mâini, dar întinsă și pe obraji sau pe ochi, cu pantalonașii scurți și săltăreți care lasă să se vadă bucățele apetisante și indecente de pulpă. Sau îl zărim mergând de-a bușilea pe aleea din curtea de zece metri pătrați a casei. O casă veche și răcoroasă, construită în perioada interbelică, cu îngerași de piatră de sex nedefinit la geam, care îi aprindeau imaginația erotică pe la 14 ani, coloane și balcoane superbe cu fier forjat, pe care Anton avea să învețe să se cațere mai târziu, în adolescență.

Primii pași i-a făcut devreme, pe la 3 ani și 8 luni, precoce ca un geniu. Era o superbă dimineață de iunie, în care mirosul de vis al florilor de tei venea din curte, iar amețitoarea aromă de ceapă prăjită venea din bucătărie. Atunci, sătul să aștepte să îi aducă cineva castronul cu cereale, Anton s-a dat singur jos din pat. A scos lupa cu mâner de lemn, pe care o avea în trusa Micul Cercetător, a potrivit-o în dreptul ochiului stâng și a descoperit astfel urmele lăsate de picăturile de lapte pe podea. De cincizeci de ori mai mari. Dragul de Anton începea în acea dimineață, inconștient, meseria pe care avea să o îmbrățișeze toată viața: aceea de detectiv profesionist. „Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul crimei, la corpul acela întins pe podea și înconjurat de un contur de cretă, la indiciile pe care trebuie să le deslușești, la criminalii care tremură de teama de a nu fi descoperiți, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! Toată viața mi-am dorit să fiu la locul unei crime, atât de fericit mă face acest gând…”, avea să scrie el prin clasa a patra, după ce a citit Amintiri din copilărie.

De la mătușa sa i se trăgea pasiunea pentru detectivistică, ea îi citea în fiecare seară povești cu agenți secreți care aveau numere în loc de nume, negri mititei, crime nerezolvate, dispariții misterioase și detectivi magnifici. Alteori, când ea avea treabă, îl lăsa ore întregi singur în fața televizorului, exact când rula vreun serial polițist. Uneori, i-l și deschidea.

- Te-ai prins cine e criminalul, Anton? Mie mi se pare evident.

- Ngaa, ngaa! Bui, bui, brrr, gu-guu!, zicea el, ronțăind capătul celălalt al biberonului, chiar dacă avea 5 ani. (nu era prea isteț)

- Exact, Anton!

Anton al nostru avea în sânge arta de a fi detectiv, iar accesoriul cel mai important pe care îl avea era lupa, de care a devenit de nedespărțit. La propriu. I se lipise de palma dreaptă după ce a scăpat prea mult superglue pe ea. În dimineața aceea de pomină, la 3 ani și 8 luni, când golul din stomac l-a făcut să se ridice în două picioare, nu i-a fost greu să găsească drumul până la bucătărie. Iată-l chiar acum, în fața ta, cu scutecul pentru adulți acoperindu-i pulpele și jumătate de burtică. Miroase podeaua, apoi studiază atent prin lentilă petele mărite de 50 de ori.

Un flash puternic îi trece prin minte, revelându-i indiciile, în număr de patru: prima picătură de lapte, păr de pisică, a doua picătură. Sunt trei. Indicii.

Prima picătură – înseamnă că acolo s-a prelins pe podea laptele adus de mătușa sa. Exact aici a stat ea, durdulie și crăcănată, cu papuceii săi odioși galbeni-pui. Uite, picătura a curs de pe lingurița cât un polonic cu care îl hrănea mătușica pe exteriorul castronului, în dreptul scrisului cu Hotel Majestic, apoi s-a prelins pe pieptul ei, de unde a căzut, în cele din urmă, pe parchet. Anton încă nu știa să citească, altfel și-ar fi dat seama imediat că în tinerețe mătușa sa a furat castronul de la un hotel.

Păr de pisică – pe bune acum, știm toți ce înseamnă părul de pisică!

A doua picătură – este la doi metri de prima picătură. Așadar, pe acolo este drumul!

Comandă pachetul "Detectiv de România", volumele 1 și 2, scrise de Silviu Iliuță, la prețul special de doar 39 Lei!

Comandă