Înapoi în site
Splendoarea și teroarea trecutului prind viață în două povești pline de magie și nostalgie, șlefuite cu atenție de inegalabilul Horațiu Mălăele. Tristețea ploilor și Tehomir te îmbie să explorezi două lumi crepusculare, pierdute în negura istoriei, dar încă vii în amintirea celor care le-au cunoscut.
Destinul îl poartă pe Titu din mahalalele marcate de sărăcie și cruzime ale Bucureștiului interbelic într-un Paris învăluit în promisiunile tinereții și ale iubirii. Centagenar, el își trăiește ultimele zile la granița dintre realitate și halucinație, cufundat în amintiri și regrete. Iar prin ochii săi încărcați de nostalgie suntem invitați să descoperim tot farmecul boemei pariziene din pragul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și drama unei vieți netrăite, a unui univers pierdut pentru totdeauna în negura vremii.
„Parisul sfârșitului de an ’37, cu toate plăcutele lui capcane, era mult mai excitant. Prin cafenele și baruri, fără să-i cauți, îi puteai zări pe Chagall, Miró sau Giacometti. Americanii, Hemingway, Orwell și Fitzgerald, pe muzică de jazz, ridicau baricade împotriva războiului civil din Spania, în timp ce, în rue des Grands Augustins, Picasso termina celebrul tablou Guernica pentru a-l expune la Expoziția Universală.
În același timp, Dalí cu o mână își arcuia mustața, cu alta mângâia creștetul Galei, iar cu cealaltă semna tabloul Lebede reflectându-se ca elefanți. Dimineața devreme, Joyce irlandezul putea fi zărit trecând îngândurat pe sub zidurile catedralei Notre-Dame cu două baghete în mână. Pe unde apucau, dadaiștii se duelau cu suprarealiștii, literații cu literații, teatrofilii cu teatrofagii, revolte, scandaluri și tot bâlciul anilor nebuni. Reprezentația orașului mi s-a părut înmiit mai folositoare decât programa și didacticismul.”
„Nu te poți «plictisi» niciodată de «isprăvile» lui Horațiu, pentru că în aura lor te pierzi și te regăsești, te bucuri și oftezi, te amuzi și cazi pe gânduri.
O EXPERIENȚĂ ÎMBOGĂȚITOARE!”
Tehomirul lui Horațiu Mălăele este o lume în care legendele prind viață, unde semnele nefaste și evenimentele miraculoase anunță prefacerile dureroase prin care vor trece sătenii atunci când Istoria neîndurătoare le va bate la poartă.
În acest sat al marilor minuni și al suferințelor fără număr, prezența fantasticului este singurul lucru care îi mai poate face pe oameni să uite de răul cel mare, lacom și nevăzut, ce stă la pândă, cu ochii pe pământurile lor.
Însă vraja Tehomirului se risipește sub presiunea terorii anilor '50, iar odată cu ea dispar ultimele vestigii ale copilăriei protagonistului.
„-Lumeeeee, lumeeeee, numai în seara asta, numai pentru dumneavoastră, aici la Tehomir, în satul satelor, satul marilor minuni și al suferințelor fără număr, Circul Zaza vă prezintă dresură, jonglerie și trapez, Aglaope Liguriana, sirena corsicană, Ko, omul invizibil, singurul muritor care mai deține formula magică, Orlando, câinele vorbitor, și Lola, femeia fără margini, veniți la circ, comicării, spaimă și hipnoză, lume lumeee, numai în astă seară, numai pentru dumneavoastră, aici la Tehomir, în satul satelor...”
„Desenează superb. Joacă genial. Recită fabulos. Regizează minununat….ca și când toate astea n-ar fi fost de ajuns… și scrie excepțional!
Nu poți decât să-l iubești! N-ai scăpare… îl iubești și gata!
Un Artist cât o lume! ”
Horațiu Mălăele se joacă cu frazele și cuvintele cu aceeași ușurință cu care joacă pe scenele marilor teatre, iar în aceste cărți îți dezvăluie un întreg univers plin de sensuri care așteaptă să fie descifrate.
„Îl invidiez pe Horațiu. Cred că e minunat să ai atâta talent, cred că e și greu. Ai o responsabilitate imensă. Toată lumea așteaptă să fii foarte bun. Norocul lui e că reușește”.
- MARIUS MANOLE
„În primul rând, mă simt onorat să pot să vorbesc despre cartea de poezii a lui Horațiu Mălăele. Este o carte savuroasă. Este imprevizibilă și, în același timp, previzibilă. Da, e un paradox, dar... așa este acest om. Este înspăimântător de sinceră. Este Horațiu Mălăele în carne și oase. Citiți-o! Citiți-o și bucurați-vă de ea!”
- PAVEL BARTOȘ
„[…] crochiurile lui Mălăele – câteva linii, o buclă, un surâs, un ochi închis galeş sau pungaş – extrag perfect esenţa dintr-un caracter, un destin, un personaj. Decoct de personalitate. Aforisme executate cu precizia unei săbii de samurai.”
- DAN C. MIHĂILESCU
„Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism pronunțat, eram dislexic și de-abia citeam, toți cei din jur – profesori și copii – râdeau de mine, eram numit prostu’ clasei, în pauză mi se lipeau pe spate bilete cu apelativul ăsta, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine, La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar:
«Tu ești un geniu».
Iar eu am început să fiu.”
Scriitorul Mălăele schimbă cu ușurință măștile, trecând cu eleganță de la prozatorul rafinat la poetul incisiv. Astfel, el reușește să transforme fiecare pagină într-un adevărat spectacol indiferent dacă alege proza, versul sau simplitatea liniei.