Ceea ce s-a pierdut ne-ar putea salva de ceea ce avem deja” – Fragment din cartea Testamentul lui Abraham

PROLOG

14 aprilie 2012

Geamul căzu ca o cortină de apă, în bucăți de mărime variabilă , care se prăbușiseră unele peste altele, în cascadă. Charles Baker apucă să vadă asta și simți aproape simultan primul glonț, care îi zbură vârful urechii. Al doilea îl lovi cu putere în umăr și îl trânti la podea. Durerea îi umplu instantaneu ochii de lacrimi. Se mai auzi o împușcătură. Și încă una. Creierii agentului de la Secret Service desenară harta unui continent dispărut pe peretele din spate. Glonțul care îi străpunsese capul luă o traiectorie ciudată și lovi candelabrul. Se auzi un clinchet, apoi o voce de femeie care urlă ascuțit, aproape în tonalitatea candelabrului, ca un ecou. De jur împrejurul lui, oamenii întinși pe podea încercau să se ascundă, să se aplece cât mai jos, să-și tragă podeaua peste ei. Reuși să își revină din șoc și încercă să se ridice, sprijinindu-și mâinile în spate. Chiar în dreapta lui, secretarul de stat se urcase peste soție, în încercarea disperată de a o proteja. Majoritatea celor de pe jos aveau mâinile încolăcite în jurul capului. O nouă serie de gloanțe trecu prin peretele din spatele lui. Alte țipete, fojgăială pe podea. Cineva începuse să se roage cu o voce plângăreață. Încerca să se uite în jur, dar privirea îi era încețoșată. Vedea dublu sau triplu, ca printr-un pahar de cristal sau, mai degrabă, ca prin fațetele multiple ale unui diamant. Câțiva agenți, aplecați, apucaseră un bărbat și îl târau, lăsând în urma lor o dâră groasă de sânge aproape negru. Strânse foarte tare ochii și îi deschise din nou, încercând să își concentreze privirea pe imaginea din față. Înțelese că erau trei. Doi îl prinseseră de subsuori pe cel căzut, iar al trilea îl proteja cu corpul. Se interpunea între acesta și direcția de unde veneau gloanțele. Începuse să se tragă și din încăperea în care se aflau, în sens invers. Mai apucă să spună atât, înainte să-și piardă cunoștința:

-Președintele, pentru Dumnezeu, președintele!

*

Sunetul telefonului întrerupse tăcerea totală din încăpere. Ochi tuturor de la masă erau ațintiți asupra aparatului. În aer tensiunea era aproape insuportabilă. Cei din jurul mesei, la fel ca și cei care ședeau pe fotolii sau cei rămași în picioare, înmărmuriseră. Unul dintre ei rămase la jumătatea gestului de a duce paharul la gură, într-o impoderabilitate improbabilă. Omul ridică telefonul cu o mișcare bruscă și, fără să aștepte că cel care sunase să vorbească, spuse:

-Dă-mi vestea bună! Spune-mi că e mort!

Singur, omul din fotoliul cel mai impunător, retras într-un colț și urmărindu-i pe ceilalți ca dintr-o lojă, la teatru, nu schița nici un gest. Nu era vorba de expesia feței. Pe aceasta nu se putea citi oricum nimic, pentru că masca pe care o purta era impenetrabilă, dar nici corpul sau vreun gest nu trăda vreo uma de emoție. Din două, una: fie se controla foarte bine, fie nu împărtășea entuziasmul celorlalți.”

P.S Cartea este disponibilă aici pentru comanda –> Testamentul lui Abraham . O poți avea cu transport gratuit dacă vei alege încă o carte de pe site.

 

Lectură plăcută!