Când vine vorba de Mihai Bendeac, nu există cale de mijloc, poţi doar să-l iubeşti sau să-l urăşti. E acea persoană care te face să râzi cu în hohote la o glumă deocheată, îţi interpretează un monolog din Shakespeare, urmând să facă mişto de lipsa ta de talent. Aşa este şi autobiografia sa, Jurnalul unui burlac. Conversaţii cu mama, o carte asumată, plină de umor, care, pe alocuri, te scoate din minţi cu limbajul colorat, dar care ţi-l dezvăluie pe Mihai Bendeac omul, aşa cum este el, dincolo de camerele de filmat sau cortina teatrului.

Cartea te plimbă prin toate etapele vieţii lui Bendeac, de la palpitanta explorare a propriului corp în copilărie, la viaţa de burlac, înţesată cu experienţe sexuale picante şi de neuitat. Totodată, autobiografia îţi îngăduie să vezi dincolo de replicile acide ale juratului de la iUmor, să descoperi un Mihai Bendeac sensibil, care, la fel ca mulţi dintre noi, a trăit pe propria-i piele efectele bullying-ului în liceu, dar şi clasicul parenting, ocazional, bazat pe corecţii fizice.

Într-un dialog brutal de sincer cu mama sa, Emilia Bendeac, Mihai povesteşte despre ceea ce nu vedem la televizor, ne arată „filmul din spatele filmului, precum şi ascensiunea sa în lumea artistică. De obicei, în viaţă, lucrurile care ne sunt predestinate vin spre noi, iar asta s-a întâmplat şi în cazul lui Mihai Bendeac. Deşi cu toţii am râs copios la peripeţiile lui Bendeac, cel mai captivant capitol este cel în care povesteşte despre lumea teatrului, dar şi despre modul unic în care această vocaţie a venit spre el. Încă din copilărie, Mihai Bendeac mergea frecvent la teatru, „şi nu la teatru de păpuşi,” ci la piese clasice. În cadrul uneia dintre piese, actorii se luptau pentru o punguţă cu galbeni, iar în momentul în care punguţa a căzut pe jos, unul dintre bănuţi a ajuns exact în dreptul lui Mihai Bendeac.

„Când am luat acel bănuţ în mână, mi se părea că e ceva interzis, că e ceva magic, că acel bănuţ provine dintr-un univers intangibil. Dar eu îl ţineam în mână…Simţeam că am în palmă ceva dintr-o altă lume, ceva pe care nu îl atingi niciodată şi care, tocmai din acest motiv, mă fascina.”

Dacă ar fi să-l caracterizăm pe Mihai Bendeac, am putea spune că e acea persoană pe care chiar dacă nu o placi, nu te plictiseşte. Când simţi că discursul lui o ia în sfârşit pe un făgaş normal, Bendeac te face să-ţi ţii respiraţia şi să te întrebi: Oare ce naiba o să mai spună?”

Compunerea se numea Vacanţa mea la ţară. Instinctiv, eu simţeam un imbold ca, încă de la primele două, trezi fraze, să fac în aşa fel încât să atrag atenţia tuturor. Şi începeam compunerea cam aşa: Sângele nu este roşu. Indiferent de cât de plictisiţi erau colegii mei, indiferent ce făceau, deveneau atenţi. Ăla cu sendvişul rămânea cu el suspendat în drumul spre gură.”

„Aveam un instinct care mă îndemna spre un soi de fobie de plictiseală. Întotdeauna am avut fobia de a nu plictisi, cumva, pe cineva.”

Nici vorbă de plictiseală cu Mihai Bendeac! Cu bune, cu rele, este un om plin de surprize, iar cea mai mare surpriză pe care o aduce Jurnalul unui burlac. Conversaţii cu mama este chiar un act caritabil. Cumpărând cartea, poţi contribui la renovarea secţiei de oncologie pediatrică, din cadrul spitalului Fundeni.