Genul dramatic – tipul de literatură care îți stârnește un carusel de emoții

Dramele știu cum să trezească sentimente puternice în sufletul unui om și din această cauză sunt și unele dintre cele mai populare genuri literare. Află din acest articol când a apărut prima opera dramatică, care sunt caracteristicile genului dramatic și ce romane din acest gen trebuie neapărat să citești.

Cuprins:

1.       Genul dramatic: definiție și principalele caracteristici

2.       Speciile genului dramatic

3.       Top 3 romane dramatice reprezentative pe care trebuie să le citești

1.Genul dramatic: definiție și principalele caracteristici

În literatură, genul dramatic reprezintă portretizarea unor evenimente fictive sau reale prin transpunerea lor într-un dialog. Pe scurt, drama înseamnă pur și simplu povești aduse la viață de actori și evenimente de pe scenă.

Termenul ”dramă” vine de la cuvântul grecesc antic care înseamnă „act” sau „faptă”. Filozoful grec Aristotel a folosit pentru prima dată acest termen pentru a descrie compoziții poetice care au fost interpretate în fața publicului într-un teatru. Mai mult decât atât, el a identificat diferite tipuri de compoziție în cadrul acestei categorii, inclusiv comedia și tragedia, prima determinând publicul să râdă, iar cea de-a doua făcându-l să simtă milă sau teamă.

Prin combinația de spectacol, muzică, dans și recuzită, publicul se poate simți ca o parte a acțiunii, iar acest lucru face genul dramatic să fie unic în literatură. Deși diverse definiții și evoluții în dramă trebuie luate în considerare pe lângă evaluarea inițială a dramelor de către Aristotel, mulți dintre termenii de clasificare pe care acesta i-a introdus sunt încă folosiți și astăzi.

Așadar, principalele trăsături ale genului dramatic sunt:

  • Prezintă o structură specifică, formată din replici, scene și acte.
  • Modul de expunere este dialogul între personaje, iar autorul intervine doar ca să ofere indicații scenice.
  • Naraţiunea şi descrierea au un rol secundar, ele apărând în indicaţiile scenice ale autorului sau în replicile personajelor.
  •  Autorul nu povestește faptele, ci le lasă să se desfășoare în fața cititorului.
  • Esența unei opera dramatice este dată de conflict interior și exterior (o situație de criză, personaje cu atitudini ostile, sentimente opuse).
  • Există o tensiune și un suspans continuu datorită evenimentelor neașteptate și constantelor răsturnări de situație.  

2. Speciile genului dramatic

Există patru tipuri principale de dramă, fiecare cu trăsăturile sale diferite: comedie, tragedie, tragicomedie și melodramă.

  • Comedia

Aceasta este o opera dramatică ce își propune să facă publicul să râdă și să se simtă bine. Tonul său este ușor și are întotdeauna un final fericit, chiar dacă, de cele mai multe ori, scopul său este să satirizeze anumite defecte umane. La rândul ei, comedia poate fi împărțită în subcategorii (farsă, satiră, comedie neagră, etc.)

  • Tragedia

Tragedia este caracterizată prin acțiunea gravă și deznodământul tragic. Omuciderile, decesele, nebunia și durerea sunt printre cele mai frecvente idei în tragedii. Personajele principale au de obicei anumite defecte și slăbiciuni care le provoacă căderea. Tragedia a apărut pentru prima dată în teatrul din Grecia Antică și a avut succes atât în Imperiul Roman, în Evul Mediu, Renaștere, cât și în alte epoci. Scopul tragediei, așa cum a afirmat Aristotel, este de stârni emoții puternice publicului, precum milă sau teamă, astfel încât să părăsească teatrul cu o altă perspectivă asupra vieții și oamenilor.

  • Tragicomedia

Acest tip de dramă combină trăsăturile tragediei și ale comediei, astfel că opera dramatică poate fi tristă, dar cu un final fericit sau poate fi gravă, cu anumite elemente de umor care apar în întreaga piesă. Prima piesă de tragicomedie a fost scrisă de dramaturgul roman Titus Maccius Plautus. Ea se numește „Amphitryon” și are ca personaje principale zeii și regii romani. Înainte de Plautus, existau reguli stricte cu privire la scrierea dramelor, acestea fiind fie comedii, fie tragedii, genurile nefiind niciodată amestecate. Totuși, Plautus a fost primul care a observat că, în viața noastră de zi cu zi, avem trăsături atât ale tragediei, cât și ale comediei, iar piesa sa a fost revoluționară.

  • Melodrama

Melodrama are un text dramatic în care totul este hiperbolizat. De obicei, temele descrise în melodrame sunt simple și fără nicio situație imprevizibilă, scopul său nefiind să spună o poveste, ci să trezească anumite sentimente publicului. Majoritatea melodramelor sunt povești de dragoste cu eroine frumoase, eroi fermecători și ticăloși înfricoșători. Melodrama a apărut pentru prima dată în Franța la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a devenit unul dintre cele mai populare tipuri de dramă în secolul al XIX-lea.

3. Top 3 romane dramatice reprezentative pe care trebuie să le citești

În perioada modernă, speciile dramatice tradiţionale nu se mai disting foarte clar, estompându-se limitele dintre epic, liric și dramatic. Astăzi putem vorbi în continuare de cărți și romane cu text dramatic, în care dialogul este prezent în mare măsură, însă își face loc și narațiunea și descrierea (nu foarte amplă, ci atât cât să ofere informații utile cititorului).

Iată 3 romane dramatice care nu trebuie să-ți lipsească din bibliotecă:

  • Un tramvai numit dorință, de Tennesse Williams

Niciun autor nu poate mai bine să spulbere convențiile și să-și facă personajele să sufere decât Tennesse Williams. Temele lui preferate – alienarea, singurătatea, iubirea, sexualitatea – se regăsesc și în acest roman, unde personajele ies din zona lor de confort și se luptă să supraviețuiască. O opera dramatică în adevăratul sens al cuvântului.

  • Moartea unui comis voiajor, de Arthur Miller

Considerată ca fiind una dintre cele mai mari piese de teatru ale secolului al XX-lea, opera a fost distinsă cu mai multe premii prestigioase, printre care și Premiul Pulitzer, și a fost jucată pe scene din întreaga lume. Willy Loman și-a petrecut viața căutând visul american, dar succesul l-a ocolit întotdeauna. Ajuns în pragul concedierii, bătrânul comis-voiajor se refugiază în propria-i realitate, căutându-și scuze pentru eșecurile sale profesionale și personale.

  • Așteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett

O carte excepțională care spune povestea paradoxului existențial, și anume de a fi în viață fără să trăiești cu adevărat. Povestea celor doi oameni care-l așteaptă pe Godot, un personaj care nu mai vine, reprezintă ilustrarea perfectă a amânării, a procrastinării, a refuzului de a-ți trăi viața din diverse motive absurde.

Așadar, operele din genul dramatic îți stârnesc emoții, te fac să-ți redefinești perspectiva asupra vieții și îți aduc aminte că trebuie să trăiești!  

Sursa foto: Pixabay.com

Nu sunt comentarii

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va aparea public.