Când eram copilă, am primit un cub Rubik. Era perfect. Era ca un curcubeu pe care îl puteam ține în palmă. O noapte întreagă l-am privit fără să-l ating. Mi-era teamă că, amestecându-i piesele, îi voi spulbera magia. Ziua următoare însă, cuprinsă de curiozitate, l-am amestecat. Entuziasm, emoție, panică, frustrare, furie, bucurie. Într-un final, l-am făcut din nou perfect. Magia era la degetul meu mic.

Dar viața are un mod ironic de a-ți pedepsi aroganța. Și te face să descoperi trăiri care-ți fac sufletul asemenea unui cub Rubik. Când credeai deja că ai toate soluțiile, îți dai seama că algoritmul nu funcționează și în realitate. Și-atunci ce faci? Încerci să readuci la loc piese măcar pentru o latură uniformă a sufletului.